Fiecare organizaţie îşi doreşte să crească, să aibă o activitate bogată, să fie apreciată, să aibă succes. Organizaţia noastră are un caracter special. Este de tip caritativ. Dar în zilele noastre este mult mai dificil să fii caritativ ca în vremurile evanghelice. Funcţionarea organizaţiilor înseamnă birocraţie, documente, înregistrări. Pe de altă parte mulţi dintre finanţatori sau donatori trebuie să justifice actele lor în faţa administraţiei de stat. De aceea preceptul evanghelic „nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta” atunci când se face o faptă bună este mai greu de respectat. Problema gestiunii bunurilor destinate săracilor este veche. Pe vremea persecuţiilor din imperiul roman sfântului Laurenţiu ”i-a fost acordată o perioadă de timp, după arestarea confraţilor săi şi a papei să adune bogăţiile Bisericii şi să le încredinţeze autorităţilor civile. Laurenţiu a împărţit banii disponibili la săraci şi apoi i-a prezentat în faţa autorităţilor drept comoara adevărată a Bisericii” (Benedict XVI „Deus caritas est”). Cred că pentru orice organizaţie caritabilă acest comportament este onorabil în faţa oricărui donator după cum şi în faţa Celui de sus. Dar bogăţia noastră o reprezintă nu numai săracii. Donatorii, colaboratorii şi voluntarii sunt o bogăţie în egală măsură. Pentru ei şi pentru faptele lor bune, pentru priceperea pe care o pun la dispoziţia activităţilor şi proiectelor noastre ne rugăm mereu. Un ultim cuvânt pentru voluntari. Tradiţia voluntariatului nu este atât de răspândită la noi. Dar suntem conştienţi de importanţa acestei resurse şi o preţuim ca atare. Dorim să avem cât mai mulţi şi cât mai generoşi cu cauza noastră.


Identitate financiară

Denumire: Centrul Diecezan Caritas Iasi

Cod fiscal: 4488681

Cont in Lei: RO36BRDE240SV08119112400, deschis la BRD Sucursala Iasi

Cod Iban in Eur:RO94BRDE240SV06888962400, deschis la BRD Sucursala Iasi

Cont in USD:RO29BRDE240SV07028972400, deschis la BRD Sucursala Iasi

Adresa bancii: Iasi, str. Anastasie Panu 1B - 2A

Cod Swift (BIC): BRDEROBU


 

Finanțatori și donatori

Colaboratori Parteneri

Austria

Nachbar in Not

Germania

Deutscher Caritasverband

Caritas Erlangen, Germania

Caritas Freiburg, Germania

Caritas Austria

Caritas Innsbruck

Caritas International

Caritas Spania

Caritas Ungaria

Caritas International, Belgia

Caritas Cehia

Caritas Japonia

Caritas Taiwan

Elveţia

Caritas Elveţia

Caritas Luzern Elveţia

Arcanum Stiftung

Franţa

Auteuil International

Organisation International de la Francophonie

Secours Catholique France

Germania

Action Medeor

Kirchengemeinde Heilig Geist

Emsdetten

Kfd Munster

Malteser Hilfsdienst Emsdetten

Rumanienhilfe Altendiez E.V

Caritas Bistum Iasi

Stiftung

Stiftung Hilfwerk Deuscher Zahnärzte

Gerckens Stiftung

Deu.ro.pa

Alexianer Brűdergemenschaft Gmbh

Ordine Ospedaliere di San Lazzaro di Gerusalemme

Steyller Mission

Renovabis

Italia Caritas Italiana

“Lotta per la Vita”

Società di San Vicenzo de Paoli

Tonin Casa

Caritas Trieste, Italia

Caritas Verona, Italia

Caritas Ambrosiana, Italia

Caritas Bolzano, Italia

Caritas Milano, Italia

Irlanda Hope International Donegal

Olanda Hulp aan Rőemenie

Romania Parohiile romano catolice dieceza Iaşi

Ministerul Muncii solidarităţii sociale şi Familiei

Governul României

Nunţiatura Apostolică

S.C. Coca Cola HBC Romania

S.C. Ceramica Iasi

S.C. Hermes Top Iasi

S.C. Trado Motors Iasi

S.C. HitRo Iasi

S.C. FloraLine Iasi

S.C. Ileda Group

S.C. Iasisting

S.C. Alconf

S.C. Icar Tours Iasi

Grup întreprinderi Conex Iasi

SUA Loyola Foundation

Catholic Relief Services, USA

Caritas International

Caritas Espaňola

Caritas Tenerife

Caritas Terni

 

Germania

SoLidarity with WOmen in Distress (SOLWODI)

Ordre Hospitallier du “Saint Lazare” de Jérusalem

Paroisse Heilig Blut-Dinslaken, Allemagne

 

Italia

“Lotta per la Vita”,

Ambassada Italiei la Bucureşti

Primăria Perugia. Biroul de asistenţă socială

Primăria Torino. Biroul de asistenţă socială

Primăria Roma

Gruppo Abele

Spitalul de pediatrie Gesù Bambino, Roma

Spitalul Regina Margherita Torino

parohia “Santa Croce”, Torino (pr. Lucian Rosu)

Centrul Misionnar Gorizia – Grupuţ de ajutor Leon Bianco, Cormons

Crucea Roşie Italiană – Comitetul Provinciei Trento

Corpul de voluntari de prim ajutor, Grupul Sover

Unione Famiglie Trentine - Trento

 

România

Biserica Catolică (Épiscopul Diecezei de Iasi, preoâi români care lucrează în exterior, preoţi străini, congregaţii religioase)

Parohii române catolice din dieceza de Iaşi

Centrul de plasament Tătăraşi, Iasi

Centrul de Cultură şi Spiritualitate “Xaverianum” Iasi

Asociaţia “În slujba vieţii” Iasi

Direcţia generală de muncă şi asstenţă socială şi protecţia copilului Centrul de Plasament Galata Iasi

Hotel “Unirea” Iasi

Oficiul de Stare Civiă Iasi

Oficiul statistică Iasi

Consiliul Local Barnova, Iasi

Fundaţia Link Romania

Fundaţia Holt Romania

Asociaţia “Alaturi de voi” de Iasi

Asociaţia Consensual

Fundaţia “Children On The Edge” Iasi

Congrégaţia “Fratii Scolilor Crestine” Iasi

Asociaţia “Mica Opera a Divinei Providente”

Acţiunea Catolică de copii diecezană

Congrégaţia “Surorile Providentei” Iasi

Asociaţia “Sf. Vincentiu de Paul” Iasi

Universitea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Şcoala “Gh Ghibanescu” Iasi

Şcoala “Tudor Arghezi” Iasi

Primăria Iasi

Direcţia generală de muncă şi asstenţă socială şi protecţia copilului Iaşi, Botosani, Buzau

Casa de asigurări sănătate Iasi, Neamt, Vaslui, Bacau, Suceava

Direction de Travail, Solidarité Sociale et Famille Direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie Iasi, Neamt, Vaslui, Bacau,

Suceava

Poliţia de Frontièră Iasi

TAROM Iasi

Congrégaţia “Surorile Milostive ale Sf. Carol Borromeu” Gioseni, Bacau

Caritas Grec-Catholique de Cluj

SC FloraLine SRL de Iasi

S.C. Initio SRL Iasi

Asociaţia “Family for Family” Radauti, Suceava

Ambasada României la Roma

Ambasada Romaniei pe lângă Sfântul Scaun, Vatican

Asociaţia pentru Protecţia Românilor din străinătate (Spania)

Spitalul judeţean Neamţ

Primăria Roman

Spitalul municipal Roman

Primăria Sagna

Directia de Sănătate Publică Neamt

Congrégaţia de Surori ale Providenţei, Adjudeni

Congrégaţia de Missionari Verbiti

Micile slujitoare ale lui Isus Rege

Misionarele Oblate ale fecioarei imaculate

Surorile Sfintei Dorotea

Asociaţia pentru sănătatea familiei

Caritas International

Deutscher Caritasverband

 

Germania KFD Munster

 

Irlanda Hope International Donegal

 

România

Consiliu Local Iasi

Mairie de Rachiteni, Iasi

Direcţia de Asistenţă Comunitară Iasi

Consiliul Judeţean Iasi

Agenţia Départamentală pentru angajarea forţei de muncă Iasi

Autoritatea Natională pentru Persoanele cu Handicap, Inspectia judeţeană Iasi. Directia de Asistenţă Comunitară Iasi

Serviciul de Réintgrare Socială şi Supraveghere Tribunalul Iasi

Agenţia Natională Antidrog Centrul de Prévente Évaluare şi Consiliul Antidrog Iasi

Asociatia Dystroficilor Musculari Romania, filiala Iasi

Asociatia “Alexios” Iasi

Actiunea Catolică

Serviciul de Ajutor Maltez Iasi

Congrégatia “Surorile Providentei” de Iasi

Congrégatia “Mica Opera a Divinei Providente Orioninii”, Seminarul “Don Orione” Iasi

Fundatia “Casa Sperantei” Iasi

Fundatia ”Children on the Edge” Iasi

Asociatia “Renasterea Sperantei”

Asociatia des Aveugles de Roumanie

Asociatia “Primul Pas” de Iasi

Asociatia Cluburile de Alcoolici Anonimi Iasi

S.C. Roly&Seb S.R.L.

S.C. Josze Com S.R.L.

S.C. BauPartner S.R.L.

Facultatea de Téologie Romano Catolică (Universitatéa “Al. I. Cuza” de Iasi)

 

Asociatia Saint Vincent de Paul Onesti, Bacau

Primăria Husi, Vaslui

Primăria Bacau, Bacau

Serviciul Public de Asistenţă socială Bacau

Asociatia Signis Romania

Congregatio Jesu, Ilfov

Asociati Kolping Moldova