O scurtă istorie a Centrului Diecezan Caritas Iaşi"

Activitatea Caritasului în Moldova a început, putem spune, înainte de a se înfiinţa propriuzis. Caritasul a fost adus pe valul de simpatie şi solidaritate pe care organizaţiile şi persoanele din afara ţării noastre l-au simţit pentru suferinţa şi curajul poporului român la sfârşitul anului 1989. După câteva luni, la începutul anului 1990 a apărut şi organizaţia. Istoria, aşa cum am învăţat-o cei mai mulţi dintre noi, concentrează în date, nume, cifre şi imagini pe care le-au dorit sau le-au comandat puternicii vremii scribilor de serviciu. Cum arăta istoria noastră la începutul anilor ’90, aşa cum ne-a lăsat-o ca moştenire „ctitorul anilor lumină a socialismului multilateral dezvoltat”? Imaginea de mai jos poate sta drept mărturie.

Aici se află începutul proiectelor Caritas. În această clădire abandonată de autorităţile comuniste, conducerea Caritasului a ales să adăpostească unele din cele mai nefericite fiinţe: copiii abandonaţi, un alt rezultat al socialismului dus pe cele mai înalte culmi. Clădirea împreună cu terenul a intrat în proprietatea Caritas şi au fost începute lucrări de amenajare, ca în poza următoare.



  Proiectele Caritasului, orfelinatul „Sfântul Iosif” de pe strada Sărărie este doar primul, au apărut ca un răspuns la un şir de nevoi ale societăţii. Pozele de mai sus, făcute în august 1991 dau mărturie despre începuturi. De fapt Caritas, cel puţin în primul deceniu existenţei sale, a fost mai mult îmbrâncit de evenimente, decât a reuşit să le anticipeze prin planificare şi proiecte. Nevoile erau atât de mari şi atât de urgente încât echipa a fost încropită din mers, cu ajutorul unor voluntari entuziaşti, care deja erau la pensie. Caritasul, ca organism în cadrul diecezei de Iaşi a bisericii catolice, a trebuit să răspundă imenselor nevoi pastorale pe care le aveau credincioşii, construcţia de biserici, clădiri pentru educaţie catehetică, recreare şi petrecerea timpului liber, asistenţă socială. Chiar de la început Caritasul s-a implicat în această activitate. Alături de preoţii din parohii, care au mobilizat energia membrilor comunităţilor locale, Caritasul s-a implicat în acest efort imens contribuind cu fonduri pe care le-a strâns de la binefăcători generoşi, acordând asistenţă tehnică, intervenind cu sfaturi.  

Întreaga şi vasta activitate de construcţii care a cuprins dieceza în anii ’90 poartă amprenta şi contribuţia Caritas. Suficient ar fi doar să pomenim doar cele trei biserici din Bacău şi cele trei biserici din Iaşi. Să adăugăm la întâmplare bisericile din Tg Frumos, Horleşti, Piatra Neamţ, parohia şi casa tineretului din Valea Mare, căminul cultural din Cireşoaia, parohia Iugani.  Dar Caritas s-a implicat şi în alte lucrări cu caracter social: vezi şcoala ajutătoare Paşcani. Începutul anului 1990 a debutat cu un val de cereri venite din partea unităţilor de învăţământ şi spitaliceşti. La acestea se adăugau cele pe care puterea politică le îndrepta tot către Caritas. Nevoile erau diverse şi mari: dotări, reparaţii capitale la şcoli şi spitale, medicamente, aparatură medicală. Conducerea Caritas s-a implicat total în aceste cereri. Dovadă stau proiectele şi intervenţiile făcute la diverşi binefăcători precum şi răspunsurile concretizate în nenumărate transporturi de echipamente, aparatură, consumabile medicale. Totodată, Caritas a răspuns şi nevoilor individuale sau la nivel de familie. Dacă grija pentru copiii fără familie a stat la baza proiectelor Caritas, proiectele economico sociale au fost o altă componentă a activităţii Caritas. Ferma agricolă de la Mirceşti a fost gândită ca o formă de susţinere a orfelinatului din Iaşi. Această fermă s-a constituit prin contribuţia sătenilor din zona adiacentă comunei Mirceşti care au contribuit la constituirea actualei ferme. Aici au fost investite cu ajutorul binefăcătorilor, importante fonduri în dotarea cu utilaje agricole, construirea unor sere, a iazului, a grajdurilor, a sediului administrativ. În imagine de mai jos este surprins un moment sărbătoresc, unde păstorul diecezei participă la sfinţirea amplasamentului lucrărilor.  În ce priveşte instituţionalizarea organizaţiei, ea s-a făcut pe parcurs, în funcţie de nevoile care au apărut la cererea episcopului diecezei centre decanale Caritas (în 1991). Caritas Iaşi a încercat să răspundă într-o perioadă grea unor nevoi imense ale comunităţii în mijlocul căruia îşi desfăşoară activitatea. Cu toată lipsa sa de experienţă, echipa improvizată de voluntari, condusă de directorul, său mons. Vladimir Petercă şi-a împlinit misiunea. O nouă organizaţie a apărut în viaţa diecezei de Iaşi. Ea a preluat în mare parte activitatea caritativă a bisericii, şi-a croit un drum propriu, a fost un ajutor incontestabil al muncii preoţilor din parohii. Mai mult, Caritasul a avut de combătut o imagine nefastă pe care, în epocă, un impostor a creat-o prin utilizarea acestui nume pentru înşelarea oamenilor naivi sau lacomi de îmbogăţire. Faptele bune ale acestei organizaţii au încercat să îndepărteze nemeritatul renume. Al doilea deceniu al istoriei Caritas debutează cu o mare provocare. Fiind un organism al bisericii, un mădular viu care activează în câmpul social, Caritasul trebuie să răspundă mereu nevoilor sociale ale vremii. Societatea românească a evoluat mult în aceşti primi zece ani, dar putem spune că la vechile probleme s-au adăugat altele. De aceea, noua echipă de conducere a încercat să facă faţă acestor încercări. Sub conducerea mons. Grigore Duma şi apoi sub conducerea pr. Egidiu Condac s-a produs un proces de întinerire generală a echipei, dublată de o profesionalizare pe măsura nevoilor şi a timpurilor noi.

 

Noua echipă de conducere a înţeles că nevoile de construcţie ale societăţii nu se rezumă numai la construcţiile exterioare din beton şi oţel, dar şi la reconstrucţia interioară a omului. Gama largă de proiecte iniţiate în perioada recentă încearcă să răspundă acestei nevoi. Ele încearcă să refacă trama socială, mai întâi a familiei, apoi a comunităţii locale. Proiectele, prin instrumentele lor specifice potenţează resursele individuale, comunitare, ale organizaţiei precum şi ale altor participanţi externi. În acelaşi timp Caritas încearcă să se reconstruiască pe sine să-şi redefinească locul în cadrul Bisericii de unde a fost zămislit. Strategia Caritasului diecezan este un document apărut în anul 2005 şi în care s-a încercat să se răspundă la o serie de întrebări existenţiale legate de rolul, locul şi obiectivele Caritasului. Tot în cursul anului 2005 Caritasul diecezan Iaşi a iniţiat o serie de cursuri cu caracter itinerant care au drept scop emergenţa şi dezvoltarea structurilor Caritas parohiale. Părinţii directori Egidiu Condac şi Mihai Budău au format două echipe care timp de două luni au parcurs întreaga dieceză încercând să semene în cadrul comunităţilor de credincioşi spiritul voluntariatului, al participării, al parcurgerii drumului de la sine spre aproapele. O altă provocare majoră pe care trebuie s-o înfrunte Caritasul diecezan este finanţarea proiectelor sale din resursele locale. Este un proces complex în care organizaţia îşi regândeşte locul în cadrul comunităţii, devine partener, consultant şi coparticipant la efortul general, fiind în acelaşi timp şi un mediator între cererea de servicii şi oferta care se regăseşte tot în cadrul comunităţii. Caritasul, prin proiectele sale, este chemat să motiveze această ofertă, după cum este chemat să deseneze profilul spiritual al acestei comunităţi. O provocare continuă o reprezintă reconstrucţia individuală a omului. Acesta este un proces continuu de convertire. De aceea, întreaga istorie a Caritasului, toate proiectele sale, au drept scop şi resorturi iniţiale tocmai această reconstrucţie. Caritasul este o organizaţie integrată într-o reţea la nivel naţional. Ca o expresie a efortului continuu depus de Caritasul diecezan în ultimii 16 ani, a rezultatelor obţinute, dar şi a experienţei personale în cei aproape 10 ani de Caritas directorul general al Caritas Iaşi a fost ales director al Confederaţiei naţionale Caritas România, forul de conducere suprem al organizaţiilor Caritas.