Părintele Egidiu Condac este director general al Caritasului Diecezan Iaşi din 2002. Dar biografia sa “profesională” este legată de Caritas încă de la începutul vieţii sale pastorale. A activat în filiala Iaşi unde a fost şi director. În cadrul parohiei unde a fost vicar „Sfânta Tereza a pruncului Isus” Iaşi încă de la debutul său ca preot până la numirea în funcţia de director general, a fost direct implicat în diverse alte acţiuni caritabile. Face parte din generaţia de preoţi care a acumulat deja o experienţă bogată în pastoraţie, dar nu numai, contribuind cu sfaturi şi îndrumări la formarea preoţilor mai tineri şi a seminariştilor care fac anul pastoral la Caritas.

 

  S-a implicat în acţiunile organizaţiei „Sf. Vincenţiu de Paul” încă de la înfiinţare alături de părintele paroh de atunci, pr. Pavel Chelaru şi apoi pr. Isidor Iacovici. A desfăşurat alte activităţi legate de educaţia tinerilor din parohie. Unii dintre ei, acum persoane mature se regăsesc în echipa Caritas, alţii îi sunt aproape sprijinind organizaţia în diverse moduri. Una din activităţile care i-au stat la inimă a fost lansarea Caritasului parohial pentru dinamizarea şi activizarea activităţii caritative în parohii. Acţiunea a avut loc în urmă cu doi ani, în 2005, şi a constat din două luni de deplasări în toată dieceza la fiecare sfârşit de săptămână. Din 2005 părintele Egidiu este şi preşedinte al Caritas România, poate şi ca o recunoaştere a activităţii Caritasului nostru diecezan. Toate aceste eforturi „manageriale” nu reuşesc însă să diminueze latura de spiritualitate pe care o dorim cu toţii în munca în domeniul caritativ.