Curs de formare a formatorilor în doctrina socială a Bisericii, organizat de Confederația Caritas România, cu sprijinul Renovabis

30 Noiembrie 2018

 

 

În perioada 26 – 28 noiembrie a.c. s-a desfășurat primul modul al unui curs de formare a formatorilor pe tema doctrinei sociale a Bisericii Catolice, organizat de Confederația Caritas România, cu sprijinul Renovabis și cooperarea Katholische Sozialwissenschaftliche Zentralstelle (KSZ) din Germania.

 Cursul a fost susținut de experți din Germania: Mons. Dr, Prof. Peter Schallenberg, director KSZ, Dr. Arnd Küppers, director adjunct KSZ si Mag. Theol. Lars Schäfers, cercetător asociat KSZ. Formatorii au abordat următoarele teme:„Justiție / Dreptate și iubire: Introducere în Doctrina Socială Catolică”, „Angajamentul personal și social: Iubirea în acțiune”, „Etica Doctrinei Sociale Catolice”, „Ecologia umana: justiția socială și față de mediu. Documentele suport pentru sesiunile de lucru, discuţii si analize pe text în grupuri au fost scrisorile enciclice papale: Deus caritas est, Caritas in veritate, Laudato si, Centesimus annus  și lucrarea DOCAT.

 

 La curs au participat reprezentanți ai asociațiior Caritas diecezane/eparhiale din țară, Kolping Romania, Acțiunea Catolică și Seviciul Maltez de Ajutor, precum și un reprezentant al Conferintei Episcopilor din România și unul de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității București. Cursul a avut loc la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Ciofliceni (Snagov).

 Acest modul de formare este primul dintr-o serie de patru si reprezintă una din componentele proiectului FOCUS - Program de pregătire spirituală în Doctrina Socială a Bisericii Catolice pentru laici și preoți, angajați și colaboratori ai organizațiilor catolice din România implicați în activități socio-caritabile, implementat în perioada 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2020.

 

Doina Crângașu,
Director executiv

Confederația Caritas România

 

Citit 192 ori Ultima modificare Vineri, 30 Noiembrie 2018 16:17

Calendar

« Decembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
X

Right Click

No right click