Colectă Caritas - duminica a doua din Postul Mare

12 Martie 2019

Centrul Diecezan Caritas Iași vă invită și în acest an, ca în timpul Postului Mare, să vă îndreptați privirea și inima către persoanele în vârstă și cei care se găsesc în suferință, către persoanele sprijinite prin Programul „Servicii de Îngrijiri la Domiciliu”.

Colecta din a doua duminică a Postului Mare, 17 martie 2019 este destinată Centrului Diecezan Caritas Iaşi şi reprezintă participarea dumneavoastră la susţinerea activităţii celor nouă centre de îngrijire la domiciliu, care sunt prezente în Dieceza de Iaşi, în cadrul Programului „Servicii de Îngrijire la Domiciliu”. În anul 2018 am oferit servicii socio–medicale și îngrijiri de bază la peste 1200 de beneficiari, iar ajutorul credincioșilor din Dieceza de Iași a fost prețios.

Apelăm așadar la ajutorul dumneavoastră pentru a organiza din timp colecta credincioşilor şi pentru a încerca să sensibilizăm comunitatea credincioşilor din parohia dumneavoastră, la problemele cu care se confruntă persoanele pe care noi le asistăm. Colecta va fi virată în contul Caritas în lei: RO36BRDE240SV08119112400, cod fiscal 4488681.

În mesajul pentru Postul Mare 2019, sfântul părinte Papa Francisc ne amintește că: „Postul Mare este semn sacramental al acestei convertiri. El îi cheamă pe creștini să întrupeze mai intens și concret misterul pascal în viața lor personală, familială și socială, îndeosebi prin post, rugăciune și pomană.

A posti, adică a învăța să schimbăm atitudinea noastră față de ceilalți și față de creaturi: de la ispita de „a devora” totul pentru a sătura lăcomia noastră la capacitatea de a suferi din iubire, care poate umple golul din inima noastră. A ne ruga pentru a ști să renunțăm la idolatria și la autosuficiența eu-lui nostru și a declara că avem nevoie de Domnul și de milostivirea sa. A da pomană pentru a ieși din nesăbuința de a trăi și a acumula totul pentru noi înșine, în iluzia de a ne asigura un viitor care nu ne aparține. Și astfel să regăsim bucuria proiectului pe care Dumnezeu a pus-o în creație și în inima noastră, acela de a-l iubi pe El, pe frații noștri și întreaga lume și de a găsi în această iubire adevărata fericire.”

Vă mulțumim pentru disponibilitatea dumneavoastră și vă dorim un Post binecuvântat, cu multe roade spirituale!

 

 Pr. Egidiu Condac

 

 

Citit 301 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2019 10:32

Calendar

« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
X

Right Click

No right click