Formare în tehnicile generale ale masajului

28 Octombrie 2019

 

Vineri, 25 octombrie 2019, a avut loc examenul final pentru cursul de Tehnician Maseur la care au participat 14 angajați și voluntari din cadrul Centrelor de Îngrijire la Domiciliu ale Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași. Scopul cursului a fost de a învața și aprofunda metodele și tehnicile de masaj sub îndrumarea specialiștilor, pentru ca, apoi, să fie puse în practică în sprijinul beneficiarilor care se confruntă cu probleme de natură socio-medicală.

Activitatea a fost una interactivă, venind în sprijinul fiecărui participant la formare. Cursul face parte din pregătirea profesională continuă a angajaților, el fiind unul de lungă durată, desfășurându-se în perioada  3 decembrie 2018 – 25 octombrie 2019.

 Programul de formare profesională Tehnician Maseur este de calificare, nivel 4 CNC și a cuprins atât parte teoretică, cât și practică. Orele de teorie au fost susținute la sediul asociației, iar orele de practică la sediul SC Kinego SRL, formatorii fiind persoane cu experiență: Marius Neculăeș, lector universitar, și Paul Lucaci, asistent universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, Departamentul de Educație Fizică și Sport din cadrul Univ. Al. I. Cuza Iași.

 Certificatul de calificare pe care îl vor obtine toți cei 14 absolvenți are recunoaștere atât la nivel național, cât și la nivel european, fiind însoțit de o anexă denumită "Supliment descriptiv al certificatului", în care vor fi precizate competenţele profesionale dobândite.

 Dorim tuturor absolvenților mult succes în activitatea profesională pe care o desfășoară și adresăm multumirile noastre formatorilor care s-au implicat în desfășurarea cursului.

 

Tereza Andrici,

Responsabil formare

 

Citit 263 ori

Calendar

« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
X

Right Click

No right click