Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

           Fundaţia Motivation România (F.M.R.) în parteneriat cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi (Biroul de Asistenţă şi Consiliere pentru persoane cu Handicap) a organizat în ziua de 4 februarie 2011 la Iaşi în Sala Albastră a Centrului de Plasament "Sf. Iosif", seminarul "Abilităţi de viaţă independentă pentru persoanele cu dizabilităţi".

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare deosebită, pe care fiecare dintre noi o aşteptăm cu mult drag şi emoţie. Cu acest prilej, în cadrul Biroului de Asistenţă Socială Caritas au fost organizate mai multe activităţi dedicate copiilor şi familiilor care provin din medii defavorizate.

În luna decembrie, studenţii de la Asociaţia „Societatea Pentru Psihologie” au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru ca opt familii nevoiaşe din judeţul Iaşi să se poată bucura de farmecul Crăciunului. Pentru aceste familii aflate în sărăcie extremă şi cu boli grave au fost adunate donaţii în bani, jucării şi rechizite. Cu puţin înainte de intrarea în vacanţă, adică pe data de 14 decembrie, studenţii de la Asociaţia „Societatea Pentru Psihologie” au distribuit darurile copiilor şi i-au colindat.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a marca anul 2010 – Anul Combaterii Sărăciei şi Excluziunii Sociale, Biroul de Asistenţă Socială Caritas Iaşi, proiect al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a organizat în Iulius Mall, în perioada 28-29 august 2010, o expoziţie cu vânzare de obiecte realizate de copii care provin din medii defavorizate. Pe parcursul celor 3 luni de vacanţă s-au realizat mai multe ateliere de terapie prin artă la care au participat câţiva dintre voluntarii şi copiii beneficiari ai BASC. Scopul acestor ateliere a fost dezvoltarea imaginaţiei, a creativităţii şi aptitudinilor prin intermediul artei. Sub influenţa mediului în care se dezvoltă, cu prea puţină căldură sufletească, susţinere sau resurse, aceşti copii pot fi ostili în faţa regulilor societăţii care îi respinge. De aceea implicarea lor în diferite activităţi este necesară pentru a-i învăţa să devină independenţi şi responsabili pentru viitorul lor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inundațiile au devenit deja un fenomen foarte cunoscut în România și mai ales în zona Moldovei. Cauzate de natura sau de oameni, inundațiile se produc, lasă în urmă pagube însemnate dar mai ales multă suferință.

 

Calendar

« Aprilie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30