Articole filtrate după dată: Duminică, 10 Februarie 2019
11 Februarie 2019 In Noutati si evenimente

 Vacanța intersemestrială a fost prilej de cunoaștere a fetelor care sunt incluse în programul Centrului de Plasament „Sf. Iosif” Iași, cu o parte dintre beneficiarii Complexului de Servicii „Ion Creangă” din Piatra Neamț.

Scopul întâlnirii a fost acela de a realiza un schimb de experiență pe parcursul unei zile, prin participarea la diverse activități social-cultural-recreative în vederea dezvoltării relațiilor cu beneficiarii altor organizații.

Vizita oaspeților s-a desfășurat pe data de 7 februarie 2019. Ziua a început cu primirea oaspeților din Piatra Neamț în sala de activități a Centrului de Plasament „Sf. Iosif”, unde a avut loc o activitate de cunoaștere a copiilor și tinerilor. La activitate a fost prezent și directorul Centrului Diecezan Caritas Iași, părintele Egidiu Condac, care a făcut o prezentare a întregii activități și a ținut un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe cei prezenți să urmeze cursurile școlare cu multă seriozitate și să se implice în sprijinirea aproapelui prin desfășurarea activităților de voluntariat.

În urma parcurgerii etapei de cunoaștere, copiii și tinerii, însoțiți de o parte din personalul celor două centre, au mers în vizită la Bojdeuca lui Ion Creangă. Acolo au avut parte de o lecție de istorie, împletită cu poveștile lui Creangă. După ce au trecut pragul casei marelui scriitor, copiii au rămas impresionați de simplitatea încăperii și de obiectele foarte vechi și bine întreținute. Ulterior vizitei, copii și tinerii s-au reîntors la Centrul de Plasament „Sf. Iosif”, unde au servit masa, prilej de așezare a informațiilor primite și de interacțiune între ei.

În continuarea zilei, participanții au mers într-o plimbare în parcul Copou, unde au văzut teiul lui Eminescu și au recitat poezia „Dorință”.

În vederea insuflării dorinței de urmare a studiilor superioare, tinerii au mers și au vizitat clădirea corpului A, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ei au rămas impresionați de Sala pașilor pierduți, unde s-au întâlnit, prin intermediul picturilor, cu marele pictor Sabin Bălașa.

Schimbul de experiență a celor două grupuri din Iași și Piatra Neamț a continuat prin vizitarea Muzeului Unirii din Iași, unde au aflat informații despre Alexandru Ioan Cuza și despre Unire.

Ziua s-a încheiat printr-o plimbare pe bulevardul Ștefan cel Mare, unde copiii au servit o gustare și au adus mulțumire lui Dumnezeu printr-un popas la Mitropolia Moldovei și Bucovinei și la Catedrala Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regina”. Odată reveniți în cadrul Centrului de Plasament „Sf. Iosif”, copiii și tinerii au împărtășit impresii, au făcut schimb de contacte și s-a stabilit ca în perioada verii cei de la Iași să meargă în vizită la Piatra Neamț.

Mulțumim oaspeților și participanților!

 

               

 

 

 

 

Asistent social,

Loredana CĂTĂRĂU

11 Februarie 2019 In Noutati si evenimente

 

 Vineri, 8 februarie 2019, Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco”, program al Centrului Diecezan Caritas Iași a organizat acțiunea de atragere fonduri intitulată Festivalul Clătitelor.

 

 Dulcele Festival al Clătitelor a fost dedicat celor 30 de copii proveniți din familii defavorizate din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco” Iași cu scopul de a le organiza tabăra de vară mult visată. Ce e considerat normal de restul copiilor, pentru ei înseamnă îndeplinirea unei mari dorințe.

 

Cu prilejul acestui festival, micuții au avut ocazia să lupte pentru cel mai mare vis al lor - o săptămână plină de aventuri, jocuri și distracție la munte și să descopere o nouă pasiune - gătitul.

 Astfel, cei 30 de copii alături de angajați și voluntari, au pregătit un început de weekend fabulos de gustos: un meniu în care clătitele au fost preparate chiar de ei cu multă iscusință și iubire, iar moneda de schimb a rezultat a fi însăși bucuria lor.

 

Și delicioasele sortimente (home-made) au fost : Prune (amintiri din copilărie), Căpșuni (speranță), Gutui (armonie), Cireșe (copilărie), Vișine (prietenie), Trandafir (dragoste), Zarzăre (gingășie), Miere și nucă (vise), Ciocolată (energie), Ciocolată cu banane (dublă energie), Mascarpone cu fructe de pădure (cer senin).

 După ce toate clătitele au fost livrate la sediul pofticioșilor, a fost organizată prima ediție Chefi la cuțite Don Bosco”. Copiii, împărțiți în 3 echipe, sub îndrumarea unui voluntar – chef bucătar, au avut ocazia să-și demonstreze abilitățile de bucătari și lucru în echipă și  să prepare cele mai gustoase clătite. În urma jurizării, echipa portocalie cu o rețetă de clătită sărată a reușit să fie pe placul tuturor juraților, obținând punctajul maxim.

 

 Aducem mulțumiri deosebite:

·         Carrefour Iași pentru oferirea de produse alimentare și susținerea cauzei noastre;

·         micilor bucătari, voluntarilor și angajaților Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco” din Iași pentru realizarea acestui eveniment de suflet;

·         angajaților Centrului Diecezan Caritas Iași, Centrului de Plasament  Sfântul Iosif”, PromerGroup, Kinego, My Happy Market pentru că au ales să-și îndulcească ziua de vineri cu clătitele preparate de cei mici.

 

#FestivalulClătitelor - transformă desertul preferat în calorii de fapte bune!

 

 

Calendar

« Februarie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      
X

Right Click

No right click