Modalități prin care te poți alătura misiunii programului:

 

1.       Activități de voluntariat

 Transformă câteva ore pe săptămână din timpul tău liber în suport educaţional pentru copiii din centrele noastre:

  Voluntariatul presupune interacțiune, spirit civic și organizatoric, curaj, încredere, colaborare, inițiativă, responsabilitate și dinamism;

  •  Viaţa unui copil poate să se schimbe cu ajutorul tău;
  • Cunoşti copii deosebiţi care au nevoie de tine;
  • Îţi dezvolţi creativitatea;
  • Beneficiezi de sesiune de formare privind educaţia non-formală;
  • Câştigi experienţă în lucrul cu copiii;
  • Poți să faci parte dintr-o echipă tânără, dinamică şi creativă, dornică să contribuie la dezvoltarea ta personală și profesională.

 Cum pot deveni voluntar?

 

 

2.       CONTRIBUȚIA TA CHIAR CONTEAZĂ -  REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% DIN IMPOZITUL PE VENIT PENTRU O CAUZĂ NOBILĂ

 

 3.       Donează direct în contul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iaşi

 Menţiunea - Program Don Bosco

 Cod fiscal: 4488681

 Cont în lei: RO36BRDE240SV08119112400

 Cont în euro: RO94BRDE240SV06888962400

 Banca BRD Sucursala Iaşi, str. Anastasie Panu 1B-2A, Cod Swift (BIC): BRDEROBU

 

 

 

 

 

 

 

 

 În toamna anului 2003 începeam anul IV- pastoral la Institutul Teologic din Iași. Alături de colegii mei, așteptam în aula mare a seminarului deciziile luate de superiori cu privire la repartizările studenților în diferite locații ale diecezei, pentru ca experiența acumulată în respectiva perioadă să ajute la  formarea noastră ca viitori preoți. Când am aflat că sunt trimis să experimentez această nouă provocare alături de un coleg Pr. Balint Vincențiu  la Centrul Diecezan Caritas Iași, am avut o oarecare dezamăgire, din cauza fricii de necunoscut; nu ne era clar ce vom avea de făcut. În foarte scurt timp, situația s-a clarificat și mărturisesc că datorită Pr. Egidiu Condac și a Pr. Mihai Budău și a angajaților Caritas, implicarea și prezența în programele social-caritative ale asociației ne-au fost de mare ajutor și ceea ce era mai important, personal, m-am simțit util. De multe ori am rămas impresionat de bucuria pe care ne-o arătau persoanele vârstnice din cadrul Centrelor de îngrijire la domiciliu pentru simplu fapt că cineva îi vizita, o bucurie pe care o resimțeam și eu atunci ca și astăzi când merg în vizită la cei bolnavi pentru a le oferi hrana spirituala a sfintei Împărtășanii. Acel an s-a scurs repede și cu mare tristețe ne-am luat la revedere de la toți cei care dădeau atunci viață Asociației Caritas din Iași, fără să bănuiesc ca bunul Dumnezeu îmi va pregăti o provocare și mai mare. După doi ani de vicariat la Onești, Preasfințitul Aurel Percă m-a sunat pentru a mă înștiința de decretul Excelenței sale Preasfințitul Petru Gherghel, prin care am fost numit director executiv la Centrul Diecezan Caritas Iași.  Asta se întâmpla în vara anului 2008 și îmi amintesc că atunci când am ajuns în curtea Centrului Caritas din strada Sărăriei, întreaga curte era plină cu paleți cu cutii de alimente de tot felul și apă. Mulți voluntari și angajați Caritas  făceau acele pachete care au fost distribuite familiilor grav afectate din cauza inundațiilor din Moldova de pe râul Siret în vara anului 2008.

 Nu era timp de pierdut cu adaptarea; o primă provocare concretă la începutul mandatului meu a fost primirea unei înștiințări din partea Școlii de arte din Iași că se reziliază contractul de închiriere a spațiului unde se afla depozitul de bunuri umanitare ale Centrului Caritas din Copou, obiectiv de strictă necesitate a activităților asociației care a fost în mare parte reconstruit de către Caritas sub conducerea Pr. Vladimir Petercă la începuturile asociației. Nu am avut încotro și a trebuit să găsim repede o soluție să cumpărăm urgent un teren să  construim în regie proprie cu bani împrumutați actualul depozit.

 Intrasem din plin în coordonarea anumitor activități ale Caritasului care sufereau din cauza crize economice care s-a petrecut în întreaga lume în perioada 2008-2010. Marea provocare a conducerii asociației de atunci era asigurarea minimă a bugetului anual pentru ca fiecare proiect și program social să poată continua după schema tradițională pentru toate categoriile de vârstă. Nu a fost ușor, ținând cont de faptul ca binefăcătorii și sponsorii tradiționali din Germania, Italia, Austria și toată lumea își retrăgeau susținerea datorită unei noi realități: România aderase la Uniunea Europeană. La orice cerere de finanțare internă sau externă ni se răspundea sec: faceți proiecte europene.

 Așa a început aventura echipei de scrieri de proiecte europene care fără să apeleze la nicio firmă de consultanță în acest domeniu, pentru că erau scumpe, a reușit cu îndrăzneala specifică unor tineri, dar și cu profesionalism, seriozitate și mare atenție, să obțină punctajul dorit pentru ca primul proiect Caritas să fie finanțat din fonduri europene. Am simțit în mod direct presiunea responsabilității acelui proiect fiind desemnat ca reprezentant legal în fața autorităților civile cu privire la corecta și legala implementare a obiectivelor stipulate în scris. Dincolo de birocrația cerută de un astfel de proiect, am continuat împreună cu toți cei din Caritas, susținerea activităților ce nu erau finanțate din fonduri europene, și asta a fost un succes.

 Ar fi multe de spus pentru că au fost cinci ani de experiență intensă, au fost momente de cotitură, de noi strategii în care am cunoscut prieteni noi și am trăit momente deosebite și frumoase dar și încercări destule. Îi mulțumesc Pr. Egidiu Condac cu care am avut o colaborare frumoasă și care a înțeles dorința mea de a mă întoarce la  slujirea de păstor de suflete după cinci ani la Caritas. Un mulțumesc sincer am pentru Pr. Franz Lutum cunoscut de toți, care mi-a oferit un model de Preot al carității și care a fost un stâlp de bază în momentele grele. Ca o asociație să funcționeze și să prospere, e nevoie de implicarea a mulți oameni cu intenții bune și dezinteresate. Personal am avut norocul  să am alături în mandatul meu pe Domnul Hans Kellermann din Germania, el a fost mereu un susținător al activităților Caritas chiar și pe plan spiritual. Nu pot să nu-l menționez pe domnul Mihai Constantin, omul bun la toate care asigura prin implicarea sa, succesul fiecărei inițiative, dar și pe toți angajații, colaboratorii și voluntarii centrului pe care i-am cunoscut.

 

La mulți ani Caritas!

 

 

 

 

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi – Instituţie de utilitate publică

 

Pe 4 aprilie 1990 a fost semnat procesul verbal încheiat cu ocazia constituirii Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași.  În data de 14 mai 2008, Centrul Diecezan Caritas Iaşi a fost recunoscut drept asociaţie de utilitate publică prin Hotărârea numărul 494 a Guvernului Romaniei.

 După primirea premiului de excelenţă în acordarea de servicii sociale pe anul 2007 din partea Primăriei Municipiului Iaşi, această recunoaştere guvernamentală a utilităţii publice, reprezintă o încununare a muncii de calitate depuse încă din anul 1990 de către o echipă de specialişti, un efort fundamentat pe ideile de caritate şi iubire faţă de semeni.

 
Misiune

 Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi are misiunea de a pune în practica doctrina socială a Bisericii Catolice prin promovarea solidarităţii, a dreptăţii sociale, prin apărarea vieţii şi a demnităţii persoanei.

 

Valori

 Centrul Diecezan Caritas Iaşi este o organizaţie formată dintr-o echipă motivată şi responsabilă care se ghidează după valorile şi principiile creştine: solidaritate, respectarea demnităţii umane şi drepturile omului, transparenţă, dăruire, lucru în echipă, responsabilitate, universalitate, integritate, dezvoltare comunitară şi implicarea voluntarilor.

 Caritas promovează caritatea, furnizează servicii sociale persoanelor defavorizate, este un centru de coordonare si de resurse în dieceza de Iaşi, oferă constant modele de bune practici pentru societate, răspunzând profesionist prin implicare şi devotament, nevoilor cu care se confruntă societatea, aducând un aport favorabil în educarea, ajutorarea şi dezvoltarea acesteia.

 

Istoria Centrului Diecezan Caritas Iași poate fi descrisă pe scurt ca dezvoltarea firavă a unei plante benefice pentru om, pentru Biserică și pentru societate. Dacă răsadul plantei începe să se observe la începutul lui 1990, rădăcinile ei, reprezentate de caritate și fraternitate, trăite de la om la om, erau deja ancorate în pământul fertil al Diecezei Romano-Catolice de Iași, în Nord-Estul României. Primele roade care își fac apariția imediat după înființarea oficială a Centrului Diecezan Caritas Iași sunt:

Orfelinatul, astăzi Centrul de Plasament Sfântul Iosif”
Farmacia Caritas
Ferma agricolă
Fericitul Ieremia Valahul”
Depozitul de ajutoare umanitare
Cabinet stomatologic social
Atelier de tâmplărie

 

În anii următori, respectiv 1996  și 2000, au fost înființate alte 2 filiale Caritas, la Bacău și la Roman, care s-au orientat pe intervenția prin slujire a persoanelor, familiilor și grupurilor care aveau nevoie de sprijin în aceste zone.

 Obiectivele asociației noastre au fost încă de la început: stimularea, responsabilizarea, recunoașterea și susținerea drepturilor persoanelor aflate în dificultate prin intermediul proiectelor de ajutor individual care urmăresc unicitatea și demnitatea persoanelor; favorizarea unui model de fraternitate prin organizarea de cursuri de formare pentru adulții aflați în diferite forme de dificultate; primirea, ascultarea și orientarea celor nevoiași în acord cu problemele lor; identificarea nevoilor urgente și latente din teritoriu; realizarea unor relații de colaborare cu alte organisme de stat și civile, interne și externe.

 La primele inițiative caritative și proiecte sociale s-au adăugat în decursul anilor altele, adresate persoanelor cu dizabilități, bătrânilor și bolnavilor, copiilor, tinerilor și celor în căutarea unui loc de muncă, migranților, celor loviți de catastrofe naturale, toxicodependenților și altor persoane individuale sau categorii vulnerabile.

 În prezent, asociația oferă prin intermediul celor 5 programe servicii de bază sau complexe, prin echipe mixte formate din specialiști și voluntari: Centrul de Plasament „Sfântul Iosif”, Centrul de Resurse pentru Familii, Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri Don Bosco”, Programul Servicii de Îngrijire la Domiciliu, Programul de Intervenții în Situații de Urgență și Calamități Naturale (care se activează atunci când este necesar).

 Prin toate aceste programe social-caritative și cu ajutorul structurii necesare, Centrul Diecezan Caritas Iași se înscrie în zona de N-E a României ca asociație promotoare a carității, a solidarității, a dreptății sociale și ca apărătoare a vieții și a demnității omului, punând în practică învățăturile doctrinii sociale a Bisericii Catolice:  Acţiunea omului pe pământ, atunci când este inspirată şi susţinută de caritate, contribuie la edificarea acelei cetăţi a lui Dumnezeu universale, spre care înaintează istoria familiei umane. Într-o societate în curs de globalizare, binele comun şi angajarea pentru el nu pot să nu asume dimensiunile întregii familii umane, adică ale comunităţii popoarelor şi naţiunilor, aşa încât să dea formă de unitate şi de pace cetăţii omului şi s-o facă, într-o oarecare măsură, prefigurarea anticipată a cetăţii fără bariere a lui Dumnezeu (Caritas in veritate, 7).

 

 
 

 Orice candidat la preoție care dorește să devină slujitorul lui Cristos, atunci când intră în Seminar știe că are în fața sa o perioadă de pregătire intensă de șase ani, spre a putea fi cât mai apt în vederea misiunii nobile pe care o are de îndeplinit, în ceea ce este chemat să fie „alter Christus”. Consider că formarea preoțească nu este completă dacă nu este puternic impregnată și de „contaminarea” cu „virusul carității”.

 Pentru mine acest moment avea să vină în anul 2002, când după numai patru ani de preoție, eram chemat sa încep o nouă perioadă de formare, cea a carității, punându-mi la dispoziție viața și interesele, în slujba celor mai vulnerabili dintre semenii noștri, prin implicarea în proiectele sociale pe care Centrul Diecezan Iași deja le desfășura. Părintele Egidiu, directorul general de atunci, formase deja o echipa tânără, efervescentă, plină de elan și dornică de a oferi cât mai mult în sprijinul celor mai nevoiași dintre semenii noștri. Misiunea mea era doar aceea de a reuși sa mă integrez în acest colectiv și de a oferi contribuția mea pentru coordonarea sau dezvoltarea acestor servicii. Iar perioada de activitate în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, a durat exact șase ani, atât cât durează și formarea în vederea preoției.

 Privind în retrospectivă, deseori mă gândesc cu nostalgie la clipele minunate petrecute lângă niște oameni minunați, care m-au ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă a-l întâlni pe Cristos într-un copil abandonat, într-un tânăr în căutarea unui sens în viață, într-un părinte care face eforturi considerabile pentru a asigura traiul zilnic al familiei, într-un bolnav care își pune poate ultimele speranțe într-un ajutor ce poate veni de la cineva, într-un bătrân care mai speră să-i fie alinată singurătatea de către cineva. De fapt, acesta este și testamentul pe care Cristos l-a lăsat, acela de a fi mereu în căutarea chipului său, chip întâlnit în semenul nostru, mai ales în cel aflat în dificultate. Iar eu consider că prin activitățile desfășurate și pe care le dezvoltă în permanență, Caritas-ul diecezan continuă să fie brațul milostiv al lui Cristos, care șterge o lacrimă, mângâie un descurajat, întărește un om slăbit de puteri sau de curaj.

 Spuneam la început că timpul de formare sacerdotală presupune o perioadă îndelungată, pentru a cimenta cunoștințele teologice în candidatul la preoție. Şi eu, în perioada celor șase ani în care am avut posibilitatea de a mă implica în activităţile sociale,  alături de tot personalul şi voluntarii Caritas, am simţit că formăm o familie. Că trăim bucuriile şi necazurile împreună. Că avem forţa de a schimba lucrurile doar împreună. Că putem transforma ceva în jurul nostru doar împreună. De fapt, orice lucru măreţ se poate face numai împreună. Acesta este şi rolul unei perioade de formare, acesta este şi secretul oricărei reuşite în viaţă. Iar acest lucru l-am simţit din plin în cei şase ani petrecuţi împreună, ca într-o adevărată familie.

 Nu pot să-i uit nici pe cei care ne-au oferit posibilitatea de a ne exprima caritatea, adică pe toţi beneficiarii proiectelor Caritas. Mi-au rămas întipărite în minte pentru toata viața, ca într-o fotografie gravată în piatră, chipurile pline de suferință, de lipsuri, de încercare, dar şi de speranță, credință si de încredere ale celor pe care i-am întâlnit. Și au fost multe chipuri, fiecare cu istoria sa, cu problemele sale, cu caracterul său. Un chip însă, mi-a marcat viața. Este chipul unui tânăr care venind într-o zi, în audienţă, mi-a vorbit peste o oră despre problemele sale. Odată cu înșiruirea problemelor, începusem să mă frământ şi să caut soluţii pentru a-l putea ajuta. Aveam sa trăiesc însă o mare surpriză. Marele ajutor de care avea nevoie era doar să-l asculte cineva. Până la capăt. Cu toată povestea sa. Şi a plecat liniștit şi mulțumit, spunându-mi că celelalte probleme le va rezolva singur, deoarece își găsise motivația și forța de „a se reseta”.

 Da, am învățat la seminarul carității că este mult mai important să ascult, să am răbdare, să am încredere în cel din faţa mea, şi împreună, cerând ajutorul lui Dumnezeu, să încercăm să găsim soluții. Şi am simțit de atâtea ori, că Dumnezeu nu dezamăgește, că nu abandonează pe nimeni, că este mereu lângă cel care își pune încrederea în El.

 Acum la 30 de ani de activitate, ca unul care am simțit importanța pe care o ocupă Asociația Centrul Diecezan Caritas în viața diecezei de Iași, aş vrea să le mulțumesc tuturor celor care şi-au oferit sau continuă să-şi ofere viața şi timpul lor în folosul semenilor şi să-i asigur că absolut tot ceea ce fac cu inima deschisă şi cerând ajutorul lui Dumnezeu, nu va rămâne nerăsplătit. Iar chipul unui om care a beneficiat de ajutorul nostru, va rămâne întipărit în inima şi mintea noastră, deoarece acest chip este chipul lui Cristos, iar acest lucru ne va aduce multe satisfacții şi împliniri.

 

La mulți ani şi multe activități Caritas! La mulți ani si multe împliniri, dragi Caritas-ieni!

 

 

 

 

 

   Inscrieri la Cursul de COFETAR-PATISER

 

 Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași organizează cursuri de formare în calificarea  COFETAR-PATISER (nivel 3 CNC), cod N.C. / COR 7412.2.1,  cu autorizație de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) și Ministerul Educației Naționale.

 La finalul acestora se obţin certificate de calificare recunoscute la nivel national și european.

 

 Cui se adresează?

 Cursul se adresează persoanelor care vor să învețe tainele preparării deserturilor și a produselor de patiserie, care vor să se specializeze sau să se califice în ocupația de cofetar-patiser, care vor să lucreze sau să își deschidă propria lor cofetărie.

 Cursurile se desfășoară într-un mod interactiv, formatorii fiind profesori in domeniul gastronomic. Practica se va desfășura într-un cadru specific, în incinta laboratorului de cofetărie-patiserie Petro Cofetărie-Patiserie- str. IC Brătianu nr.30, Iași, jud. Iași.

  

Descrierea calificării:

 Patiserul preparã în laborator sau în unitățile industrializate, produsele de patiserie în vederea comercializării. După ce recepționeazã (cantitativ și calitativ) materiile prime si auxiliare, le depozitează si le conservă până la introducerea în fabricație. Apoi sortează, curăță, cerne și dozează materiile prime, după care urmeazã prepararea aluaturilor, cremelor si compozițiilor; după această etapă, se trece la modelarea și coacerea preparatelor (foetaje), umplerea și asamblarea produselor de patiserie. Ultima parte a muncii patiserului constă în finisarea produselor, glasarea si decorarea lor. Utilizează dispozitive de încălzire și coacere (cuptoare, etuve, boilere) mașini de preparat și fabricat (malaxoare, laminor, dozatoare automate), echipamente frigorifice (frigidere, vitrine frigorifice, dulapuri și camere frigorifice) și alte ustensile cum ar fi: forme pentru decor, trusă de sprituit, diverse vase, site, unelte, dulapuri, cântare, cazane, tăvi etc.

 

Competențe specifice dobândite:

 

  • Ambalarea si pregătirea pentru comercializare a produselor;
  • Asigurarea calității produselor;
  • Exploatarea echipamentelor pentru copt și răcit;
  • Exploatarea echipamentelor pentru pregătirea semifabricatelor de patiserie;
  • Manipularea, conservarea și depozitarea materialelor /produselor alimentare;
  • Prepararea produselor de patiserie / cofetărie;
  • Prepararea semipreparatelor de patiserie;
  • Realizarea decorațiunilor pentru produsele de cofetărie / patiserie.

 

 

 Tipul certificatului obținut:

 Certificatul este  de tip calificare, având recunoaştere profesională cf. O.G. 129/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare. Certificatul se eliberează insotit de o anexă denumită  Suplimentul descriptiv al certificatului  în care se precizează competenţele profesionale dobândite.

 

Certificatele  de calificare sunt recunoscute la nivel national și european.

 In conformitate cu O. G. nr. 66/1999 pentru aderarea Romaniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, se pot apostila de catre prefecturile judetene, respectiv a municipiului Bucuresti si certificatele de absolvire/calificare cu recunoastere nationala eliberate de furnizorii de formare profesionala autorizati in conditiile O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor. Aceste certificate carora li s-a aplicat apostila sunt recunoscute in statele care au aderat la Conventia de la Haga.

 

Durata cursului:

 Aproximativ 5-6 luni și cuprinde 720 ore (240 ore de pregătire teoretică și 480 de pregătire practică).

 

Condiții de acces:

 - studii gimnaziale sau învățământ minim obligatoriu

- vârsta minimă de 16 ani.

 

 Acte  necesare înscrierii:

 - copie act de identitate,

- copie certificat de naştere,

- copie certificat de căsătorie/hotărâre de divorţ (dacă este cazul),

- copie act de studii (studii gimnaziale sau invatamant minim obligatoriu),

- adeverinţă de la medicul de familie - apt pentru cursul de Cofetar-Patiser,

- prima rată de 200 Ron se achită în momentul semnării contractului de formare profesională .

 
 

Pretul cursului este de 950 Ron, in acesta fiind cuprinse suportul de curs în format  fizic și alte materiale informative (taxa se poate achita in rate).

 Pentru susținerea examenului de absolvire în vederea obținerii certificatului de calificare cu recunoaștere la nivel național și european se mai percepe o taxa de 50 Ron.

 Înscrierile se fac zilnic (de luni până vineri) între orele 9.00-16.00, la sediul Asociației Centrului Diecezan Caritas Iaşi, strada Sărărie, nr. 134.

 

În contextul situației epidemiologice generate de virusul SARSCov-2, în vederea prevenirii transmiterii virusului, înscrierile se fac la tel. 0232 – 210085 / 0733 380 033  sau prin mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Vă mulțumim pentru Înțelegere!

 

Date contact:

 Telefon: 0232 – 210085 / 0733 380 033
Fax: 0232 - 217998

Adresa site: www.caritas-iasi.ro
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Persoana de contact: TEREZA  ANDRICI

 


 Descarca AUTORIZATIA COFETAR-PATISER


 

X

Right Click

No right click