PR. IOSIF IACOB

Director Caritas din ianuarie 2020

 

Părintele Iosif Iacob s-a născut la 6 iulie 1977 la Izvoarele - Iaşi. A absolvit Liceul Seminarial din Bacău în anul 1995 şi Universitatea Pontificală Lateran din Roma în anul 2000, unde a făcut şi studiile universitare de master. A fost sfinţit preot la 23 septembrie 2001 la Iaşi de către Episcopul Aurel Percă. A activat ca vicar la Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi (octombrie 2003 - prezent).

În câmp social și caritativ, a fost implicat în activitățile Asociației Sf. Vincențiu de Paul din parohia Sf. Tereza Iași, a sprijinit copiii defavorizați din cadrul asociației „Aproapele”, organizând de asemenea activități de voluntariat în domeniu social cu studenții.

Din ianuarie 2020, a pornit pe un drum nou, o etapă necunoscută, dar cu gândul de a acționa în permanență pentru binele semenilor noștri.

Nu a avut prea mult timp de acomodare, întru cât s-a alăturat misiunii Caritas într-o perioadă de grea încercare pentru omenie. Încă de la început, a fost alături de beneficiarii și lucrătorii Caritas, prin cuvinte și fapte, printr-o implicare activă și neobosită  în viața comunității noastre.

Ne dorim să transmiteți care este misiunea noastră de creștini mult timp de acum înainte.



X

Right Click

No right click