Primele activități desfășurate în Caritas începând cu anul 1990 au constat în oferirea de alimente și haine familiilor sărace. Fondatorii Caritas au înțeles ulterior că nevoile de construcție ale societății nu se rezumă doar la ajutoarele directe, ci și la reconstrucția interioară a omului. Prin urmare, asociația noastră a dezvoltat programul Biroul de Asistență Socială Caritas, ulterior devenind Centrul de Resurse pentru Familii, care asigură asistenţă socială și psihologică, terapii ocupaționale diverse cu o metodologie specifică pentru familiile defavorizate aflate în situaţii de dificultate sau cu un grad crescut de vulnerabilitate socială. Prin implicarea a 4 asistenți sociali care au coordonat activitatea acestui program, de la înființare și până în prezent, serviciile sociale s-au profesionalizat. Principalul obiectiv al fiecărui coordonator a fost ca prin activitățile realizate să determine persoanele care se confuntă cu probleme cauzate de sărăcie, să-și dorească să iasă din starea de vulnerabilitate în care se află.

 Biroul de Asistență Socială  și-a început activitatea  în 1999 si scopul principal a fost de a fi aproape de persoanele sărace, marginalizate social, care aveau  nevoie de un loc unde problemele lor să fie înţelese şi ascultate. 

 Consecinţele menţinerii şi accentuării gradului de sărăcie se reflectă în autoizolarea şi automarginalizarea  categoriilor de persoane de restul comunităţii, în manifestarea unui dezinteres din ce în ce mai accentuat faţă de evenimentele sociale şi, implicit, în participarea diminuată la viaţa cotidiană a comunităţii. 

 La nivel individual, efectele sunt resimţite prin relaţii instabile, rată mare a separării familiale, educaţie deficitară, autoritară sau deloc, lipsa intersului pentru respectarea igienei etc.

 Sărăcia are o dimensiune absolută în România, un loc central ocupând lipsurile, în special cele de natură primordială: hrană, îmbrăcăminte, medicamente” afirmă A. Neculau şi M. Curelaru (1999).

 Observaţiile noastre din teren coincideau cu cele ale specialiştilor şi, mai mult decât atât, s-a constatat că doar ajutorul material, în lipsa unor proiecte bine gândite, nu era suficient pentru eradicarea sentimentului de marginalizare şi de excludere socială.

 Analiza subiectivă a persoanelor sărace indica demoralizare, un minim sentiment de apreciere, temeri pentru viitor, presiune psihică, atitudini de adaptare la situaţia de dependenţă faţă de serviciile sociale, de auto-victimizare, neglijare a educaţiei copiilor.

 In acest context, s-a dezvoltat Biroului de Asistență Socială, program menit să intervină în lupta împotriva marginalizării persoanelor și familiilor defavorizate aflate in dificultate, precum și în prevenirea abandonului familial prin re-crearea unui mediu diferit de cel al realităţii zilnice trăite de persoană, unde pot fi dezvoltate sau reaprinse cunoştinţe şi abilităţi practice.

 Obiectivul principal al acestui proiect a fost mereu acela de  restituire a demnităţii umane şi de acompaniere a persoanei aflate într-o perioadă dificilă din viaţă (sărăcie, marginalizare, uitare) până la eliberarea progresivă de cauzele care l-au adus în situaţia de a solicita ajutor, antrenând şi societatea în această transformare completă a individului.” Diana Tamaș - Asistent social/coordonator 2001-2011.

 „Fiecare om are dreptul la suficiente mijloace pentru un trai decent” și „Zero sărăcie" sunt cerinţele noastre morale. De aceea, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași  s-a orientat spre un program, în care drepturile persoanelor aflate în nevoie să fie recunoscute şi apărate nu din cauza impunerilor legale, ci datorită recunoaşterii demnităţii umane a persoanei, care este sursa şi obiectul tuturor drepturilor şi obligaţiilor.

 Biroul de Asistență Socială, program care oferea la început servicii primare de bază, s-a dezvoltat treptat pe parcursul timpului organizând diferite activități social-recreative și oferind posibilitatea beneficiarilor să participe la diferite cursuri de formare și de educație parentală. Totodată s-au creat legături solide, de colaborare atât între reţele interne, cât şi în reţeaua internaţională. În anul 2010, care a fost declarat la nivel mondial Anul European de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, s-a implementat un plan local de campanie intitulat Zero Sărăcie „Acţionează acum!”, care a cuprins mai multe activități: Campanie locală de sensibilizare a comunităţii ieşene cu privire la fenomenul sărăciei Ia Atitudine împotriva sărăciei”! Acţionează Acum!, Masa rotundă: „Sărăcia şi excluziunea socială: de la deziderate la realitatea cotidiană”, implementarea unui proiect finanțat de Fundația Elmol „Spune Nu Sărăciei”, participarea unui beneficiar și a unui angajat din cadrul programului la un forum în Franța numit „Europa umanității: O Europă a drepturilor umane”.

 În anul 2012, datorită diversificării serviciilor și identificării unor nevoi mai complexe pentru beneficiarii din cadrul Biroului de Asistență Socială, s-a considerat oportun înființarea Centrului de Resurse pentru Familii (C.R.F) care să vină în sprijinul familiilor aflate în dificultate și să susțină orientarea și creşterea calităţii vieţii lor prin desfășurarea unor acțiuni/terapii cu caracter inovator care vor conduce la dezvoltarea abilităţilor de viaţă, creșterea integrării și participării lor la viața economică și socială.

 Din perspectivă personală, pot spune că programul Centrul de Resurse pentru Familii a fost pentru mine un proiect de suflet, care a ajutat  enorm la dezvoltarea mea profesionlă și care mi-a oferit multă satisfacție sufletească. Dămoc Loredana - Asistent social/coordonator 2011-2015

 

Perioada 2015-2018 a reprezentat atât pentru mine ca persoană, cât și pentru Centrul de Resurse pentru Familii ca entitate, o perioadă de dezvoltare și tranziție, de la ideile tradiționale la cele mai curajoase. Am încercat să conturez o nouă serie de activități menite să vină atât în sprijinul beneficiarilor, cât și în sprijinul dezvoltării și creșterii vizibilității centrului în comunitatea locală.

 Am dorit sa lucrez cu beneficiarii mai mult la nivel personal, dezvoltând astfel serii de grupuri de suport tematice alături de voluntari pregătiți în domeniu, schimbând perspectiva lor de a vedea lucrurile: din trebuie să primesc pentru că sunt persoana care are nevoie de ajutor” în “ofer și primesc pentru că și eu am resurse, energie și idei de împărtășit”.

 Ce fel de resurse? Umane în primul rând. În cadrul întalnirilor, oamenii s-au deschis, au împărtășit experiențe de viață, și-au oferit sfaturi atunci când au fost necesare, au venit cu idei de activități, totul pentru a crește împreună. 

 Am initiat celebrarea anumitor zile internationale precum Ziua Internațională a Cititului cu voce tare”, derulată în noi parteneriate cu Biblioteca Județeană “Gh. Asachi”, Ziua Internațională a Toleranței”, Ziua Internațională a Siguranței pe Internet”, acțiuni având drept scop atât creșterea impactului și conștientizării asupra familiilor noastre beneficiare, cât și derularea de noi parteneriate în comunitatea ieșeană. 

 Tot în această perioadă, am încercat să dezvolt activitățile centrului și pe zona de vizibilitate în comunitate. Așadar, anul 2016 a fost primul an în care am înscris un proiect al CRF-ului în cadrul Swimathon Iași, adunând fonduri pentru ca o parte din copiii familiilor beneficiare să meargă în prima lor tabără la munte. În următorii ani, am înscris în cadrul evenimentului și alte proiecte, ajungand în anul 2018 la cea de-a doua editia a proiectului Biblioteca pe roti”, derulată în parteneriat cu Scoala Generală Ștefan cel Mare”, Dancu. 

 Campaniile au fost un important element de vizibilitate; ulterior am inițiat alte campanii specifice cu ocazia începerii școlii, a Paștelui sau a Crăciunului, spre a veni în sprijinul familiilor care aveau nevoie de noi.

 Dacă ar fi sa trag o linie a celor 3 ani, aș putea spune că perioada în sine a fost plină de provocări, dar mai ales de satisfacții și împliniri. Ioana Cristian - Asistent social/coordonator 2015-2019

 

Maica Tereza a spus: Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia. Familia are un rol esențial în asigurarea și îmbunătățirea sănătății membrilor prin suport afectiv, emoțional și material.

 Anul 2019 și începutul anului 2020 au reprezentat pentru mine, dar și pentru beneficiarii Centrului de Resurse pentru Familii, autocunoaștere, cunoaștere, învățare, stimă de sine, asumare și implicare. Problemele pot să apară de pretutindeni, însă este important să realizăm că mediul  este dinamic, iar acest aspect impune adaptare continuă.           

 Am continuat să creeez legături umane, inițiind grupuri de suport pe diferite teme. Cea mai importantă valoare din inima unei familii este chiar legământul și relația puternică din interiorul său, care îi dă putere acesteia să treacă peste toate problemele împreună. Prin urmare, un prim scop, ca centru de ajutorare a familiilor, este acela de a înnoda legământul slab produs de problemele cu care familia se confruntă, pentru a le reda puterea să treacă cu propriile picioare peste acestea.

 Un alt scop a fost de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituția atât de improtantă, numită „familie”.

 Am continuat cu proiectele care se desfășurau anual precum „Dacă nu poti veni la Bibliotecă, vine biblioteca la tine”, „Săptămâna cu zâmbete”, proiect înscris în cadrul Swimathon Iași pentru a le oferi copiiilor din familii defavorizate o săptămână plină de culoare.

 De asemenea, am continuat campaniile de strângere de fonduri, în perioada Sărbătorilor Pascale sau a Crăciunului, dar și a începerii anului școalar. Am încercat să aduc un plus la aceste campanii spre a veni în sprijinul familiilor beneficiare ale centrului, dar și a beneficiarilor indirecți, astfel am ajuns și în Județul Vaslui cu jucării și dulciuri pentru copiii de la Centrul de Zi „Prietenia”. Am reușit să aduc primăvara în sufletele doamnelor beneficiare, susținându-le cu o nouă campanie intitulată „Femei pentru femei.

 Consider că am reușit să pun un zâmbet pe buze celor aflați în nevoie și să-i ajut să facă un pas înainte spre un viitor mai bun. Claudia Ciocan- Asistent social/coordonator 2019 - prezent

 Prin intermediul centrului, ne-am îndreptat atenția și iubirea către semenii noștri mai puțin norocoși. Pentru schimbarea destinelor celor aflați în nevoie, este nevoie de sprijinul vostru, dragi membri ai comunității. Prin urmare, vă invităm să vă alăturați misiunii noastre social-caritative și să fiți alături de beneficiarii noștri încercați de greutățile vieții.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

Right Click

No right click