În toamna anului 2003 începeam anul IV- pastoral la Institutul Teologic din Iași. Alături de colegii mei, așteptam în aula mare a seminarului deciziile luate de superiori cu privire la repartizările studenților în diferite locații ale diecezei, pentru ca experiența acumulată în respectiva perioadă să ajute la  formarea noastră ca viitori preoți. Când am aflat că sunt trimis să experimentez această nouă provocare alături de un coleg Pr. Balint Vincențiu  la Centrul Diecezan Caritas Iași, am avut o oarecare dezamăgire, din cauza fricii de necunoscut; nu ne era clar ce vom avea de făcut. În foarte scurt timp, situația s-a clarificat și mărturisesc că datorită Pr. Egidiu Condac și a Pr. Mihai Budău și a angajaților Caritas, implicarea și prezența în programele social-caritative ale asociației ne-au fost de mare ajutor și ceea ce era mai important, personal, m-am simțit util. De multe ori am rămas impresionat de bucuria pe care ne-o arătau persoanele vârstnice din cadrul Centrelor de îngrijire la domiciliu pentru simplu fapt că cineva îi vizita, o bucurie pe care o resimțeam și eu atunci ca și astăzi când merg în vizită la cei bolnavi pentru a le oferi hrana spirituala a sfintei Împărtășanii. Acel an s-a scurs repede și cu mare tristețe ne-am luat la revedere de la toți cei care dădeau atunci viață Asociației Caritas din Iași, fără să bănuiesc ca bunul Dumnezeu îmi va pregăti o provocare și mai mare. După doi ani de vicariat la Onești, Preasfințitul Aurel Percă m-a sunat pentru a mă înștiința de decretul Excelenței sale Preasfințitul Petru Gherghel, prin care am fost numit director executiv la Centrul Diecezan Caritas Iași.  Asta se întâmpla în vara anului 2008 și îmi amintesc că atunci când am ajuns în curtea Centrului Caritas din strada Sărăriei, întreaga curte era plină cu paleți cu cutii de alimente de tot felul și apă. Mulți voluntari și angajați Caritas  făceau acele pachete care au fost distribuite familiilor grav afectate din cauza inundațiilor din Moldova de pe râul Siret în vara anului 2008.

 Nu era timp de pierdut cu adaptarea; o primă provocare concretă la începutul mandatului meu a fost primirea unei înștiințări din partea Școlii de arte din Iași că se reziliază contractul de închiriere a spațiului unde se afla depozitul de bunuri umanitare ale Centrului Caritas din Copou, obiectiv de strictă necesitate a activităților asociației care a fost în mare parte reconstruit de către Caritas sub conducerea Pr. Vladimir Petercă la începuturile asociației. Nu am avut încotro și a trebuit să găsim repede o soluție să cumpărăm urgent un teren să  construim în regie proprie cu bani împrumutați actualul depozit.

 Intrasem din plin în coordonarea anumitor activități ale Caritasului care sufereau din cauza crize economice care s-a petrecut în întreaga lume în perioada 2008-2010. Marea provocare a conducerii asociației de atunci era asigurarea minimă a bugetului anual pentru ca fiecare proiect și program social să poată continua după schema tradițională pentru toate categoriile de vârstă. Nu a fost ușor, ținând cont de faptul ca binefăcătorii și sponsorii tradiționali din Germania, Italia, Austria și toată lumea își retrăgeau susținerea datorită unei noi realități: România aderase la Uniunea Europeană. La orice cerere de finanțare internă sau externă ni se răspundea sec: faceți proiecte europene.

 Așa a început aventura echipei de scrieri de proiecte europene care fără să apeleze la nicio firmă de consultanță în acest domeniu, pentru că erau scumpe, a reușit cu îndrăzneala specifică unor tineri, dar și cu profesionalism, seriozitate și mare atenție, să obțină punctajul dorit pentru ca primul proiect Caritas să fie finanțat din fonduri europene. Am simțit în mod direct presiunea responsabilității acelui proiect fiind desemnat ca reprezentant legal în fața autorităților civile cu privire la corecta și legala implementare a obiectivelor stipulate în scris. Dincolo de birocrația cerută de un astfel de proiect, am continuat împreună cu toți cei din Caritas, susținerea activităților ce nu erau finanțate din fonduri europene, și asta a fost un succes.

 Ar fi multe de spus pentru că au fost cinci ani de experiență intensă, au fost momente de cotitură, de noi strategii în care am cunoscut prieteni noi și am trăit momente deosebite și frumoase dar și încercări destule. Îi mulțumesc Pr. Egidiu Condac cu care am avut o colaborare frumoasă și care a înțeles dorința mea de a mă întoarce la  slujirea de păstor de suflete după cinci ani la Caritas. Un mulțumesc sincer am pentru Pr. Franz Lutum cunoscut de toți, care mi-a oferit un model de Preot al carității și care a fost un stâlp de bază în momentele grele. Ca o asociație să funcționeze și să prospere, e nevoie de implicarea a mulți oameni cu intenții bune și dezinteresate. Personal am avut norocul  să am alături în mandatul meu pe Domnul Hans Kellermann din Germania, el a fost mereu un susținător al activităților Caritas chiar și pe plan spiritual. Nu pot să nu-l menționez pe domnul Mihai Constantin, omul bun la toate care asigura prin implicarea sa, succesul fiecărei inițiative, dar și pe toți angajații, colaboratorii și voluntarii centrului pe care i-am cunoscut.

 

La mulți ani Caritas!

 

 

 

X

Right Click

No right click