Orice candidat la preoție care dorește să devină slujitorul lui Cristos, atunci când intră în Seminar știe că are în fața sa o perioadă de pregătire intensă de șase ani, spre a putea fi cât mai apt în vederea misiunii nobile pe care o are de îndeplinit, în ceea ce este chemat să fie „alter Christus”. Consider că formarea preoțească nu este completă dacă nu este puternic impregnată și de „contaminarea” cu „virusul carității”.

 Pentru mine acest moment avea să vină în anul 2002, când după numai patru ani de preoție, eram chemat sa încep o nouă perioadă de formare, cea a carității, punându-mi la dispoziție viața și interesele, în slujba celor mai vulnerabili dintre semenii noștri, prin implicarea în proiectele sociale pe care Centrul Diecezan Iași deja le desfășura. Părintele Egidiu, directorul general de atunci, formase deja o echipa tânără, efervescentă, plină de elan și dornică de a oferi cât mai mult în sprijinul celor mai nevoiași dintre semenii noștri. Misiunea mea era doar aceea de a reuși sa mă integrez în acest colectiv și de a oferi contribuția mea pentru coordonarea sau dezvoltarea acestor servicii. Iar perioada de activitate în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași, a durat exact șase ani, atât cât durează și formarea în vederea preoției.

 Privind în retrospectivă, deseori mă gândesc cu nostalgie la clipele minunate petrecute lângă niște oameni minunați, care m-au ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă a-l întâlni pe Cristos într-un copil abandonat, într-un tânăr în căutarea unui sens în viață, într-un părinte care face eforturi considerabile pentru a asigura traiul zilnic al familiei, într-un bolnav care își pune poate ultimele speranțe într-un ajutor ce poate veni de la cineva, într-un bătrân care mai speră să-i fie alinată singurătatea de către cineva. De fapt, acesta este și testamentul pe care Cristos l-a lăsat, acela de a fi mereu în căutarea chipului său, chip întâlnit în semenul nostru, mai ales în cel aflat în dificultate. Iar eu consider că prin activitățile desfășurate și pe care le dezvoltă în permanență, Caritas-ul diecezan continuă să fie brațul milostiv al lui Cristos, care șterge o lacrimă, mângâie un descurajat, întărește un om slăbit de puteri sau de curaj.

 Spuneam la început că timpul de formare sacerdotală presupune o perioadă îndelungată, pentru a cimenta cunoștințele teologice în candidatul la preoție. Şi eu, în perioada celor șase ani în care am avut posibilitatea de a mă implica în activităţile sociale,  alături de tot personalul şi voluntarii Caritas, am simţit că formăm o familie. Că trăim bucuriile şi necazurile împreună. Că avem forţa de a schimba lucrurile doar împreună. Că putem transforma ceva în jurul nostru doar împreună. De fapt, orice lucru măreţ se poate face numai împreună. Acesta este şi rolul unei perioade de formare, acesta este şi secretul oricărei reuşite în viaţă. Iar acest lucru l-am simţit din plin în cei şase ani petrecuţi împreună, ca într-o adevărată familie.

 Nu pot să-i uit nici pe cei care ne-au oferit posibilitatea de a ne exprima caritatea, adică pe toţi beneficiarii proiectelor Caritas. Mi-au rămas întipărite în minte pentru toata viața, ca într-o fotografie gravată în piatră, chipurile pline de suferință, de lipsuri, de încercare, dar şi de speranță, credință si de încredere ale celor pe care i-am întâlnit. Și au fost multe chipuri, fiecare cu istoria sa, cu problemele sale, cu caracterul său. Un chip însă, mi-a marcat viața. Este chipul unui tânăr care venind într-o zi, în audienţă, mi-a vorbit peste o oră despre problemele sale. Odată cu înșiruirea problemelor, începusem să mă frământ şi să caut soluţii pentru a-l putea ajuta. Aveam sa trăiesc însă o mare surpriză. Marele ajutor de care avea nevoie era doar să-l asculte cineva. Până la capăt. Cu toată povestea sa. Şi a plecat liniștit şi mulțumit, spunându-mi că celelalte probleme le va rezolva singur, deoarece își găsise motivația și forța de „a se reseta”.

 Da, am învățat la seminarul carității că este mult mai important să ascult, să am răbdare, să am încredere în cel din faţa mea, şi împreună, cerând ajutorul lui Dumnezeu, să încercăm să găsim soluții. Şi am simțit de atâtea ori, că Dumnezeu nu dezamăgește, că nu abandonează pe nimeni, că este mereu lângă cel care își pune încrederea în El.

 Acum la 30 de ani de activitate, ca unul care am simțit importanța pe care o ocupă Asociația Centrul Diecezan Caritas în viața diecezei de Iași, aş vrea să le mulțumesc tuturor celor care şi-au oferit sau continuă să-şi ofere viața şi timpul lor în folosul semenilor şi să-i asigur că absolut tot ceea ce fac cu inima deschisă şi cerând ajutorul lui Dumnezeu, nu va rămâne nerăsplătit. Iar chipul unui om care a beneficiat de ajutorul nostru, va rămâne întipărit în inima şi mintea noastră, deoarece acest chip este chipul lui Cristos, iar acest lucru ne va aduce multe satisfacții şi împliniri.

 

La mulți ani şi multe activități Caritas! La mulți ani si multe împliniri, dragi Caritas-ieni!

 

 

 

 

 

X

Right Click

No right click