Curs de formare pentru Voluntari

22 August 2022

În perioada 16-17 august în cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, s-a desfășurat un curs de formare destinat voluntarilor; acest curs a fost implementat în cadrul Proiectului „Pași spre viitor”, proiect finanțat de către Prim[ria Municipiului Iași. Proiectul „Pași spre viitor” se desfașoară pe o perioadă de 5 luni și are ca și grupuri țintă copii de vârstă școlară mică și tineri.

În sensul furnizării de servicii cât mai eficiente, proiectul și-a asumat și componenta de formare a voluntarilor care vor lucra în mod direct cu beneficiarii. Astfel, în cele două zile de curs, cei 15 voluntari au fost formați și informați cu privire la managementul crizei, stadiile de dezvoltare emoțională a categoriilor cu care vor lucra, moduri practice de intervenție responsabilă în cazul unor situații de criză, lucrul cu persoanele refugiate, înțelegerea fenomenului și a caracteristicilor emoționale ale acestei noi categorii de beneficiari cărora le furnizăm servicii.

Au fost 2 zile pline de noi experiențe în care mediul dinamic și activ pe care am reușit să îl conturăm a fost un spațiu ideal pentru a lucra împreună, pentru a învăța în mod practic și prin ateliere de lucru, am descoperit limite, dar și solutii, provocări, dar și metode de sprijin, noutăti, dar și metode inovative de a lucra.

Voluntarii care au fost participanți la acest training vor fi o resursă activă și constantă în ceea ce privește implementarea activităților proiectului „Pași spre viitor”,  și mai mult decât atât, vor crea o celulă de intervenție și un grup de suport la care beneficiarii se pot raporta atunci când vine vorba de sprijin.

Aceste două module de formare asigură atât eficientizarea acțiunilor din proiect, cât și sustenabilitatea acestora, proiectul „Pași spre viitor”, fiind liantul care a pus bazele unor acțiuni și proiecte viitoare în care voluntarii vor păși deja cu un nivel mai ridicat al cunoștiințelor și informațiilor necesare pentru lucrul în domeniul social.

Proiectul „Pasi spre viitor”este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în conformitate cu prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Sandu Mihaela – Coordonator Voluntari

 

Citit 234 ori