Proiectul "Pași spre Viitor"

16 Noiembrie 2022



Comunicat de presă
În perioada 15 iulie 2022-15 noiembrie 2022, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași  a implementat proiectul „Pași spre Viitor”.


   Proiectul „Pași spre Viitor” și-a propus să formeze voluntarii și specialiștii implicați în proiect în domenii cum ar fi managementul crizei și lucrul cu categorii sociale noi, punându-se accent pe grupurile de refugiați. În aceeași măsură, proiectul s-a axat pe activități de grup - întâlniri tematice cu copiii, adolescenții și părinții/aparținătorii, activități sportive, activități de tip sensibilizare a opiniei publice cu privire la efectele post-pandemie, activități de formare și activități de tip expoziții de obiecte hand-made.

   Grupurile țintă au fost  reprezentate de copii de vârstă școlară mică, adolescenți, tineri și de specialiști în domeniul social: beneficiari, voluntari și profesioniști din cadrul a două programe sociale ale Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, respectiv Casa de tip Familial „Sf. Iosif” și Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco”.

   Pe parcursul celor 4 luni de implementare a proiectului, s-au realizat diferite activități, dintre care evidențiem în mod deosebit:


Întâlniri de parenting. În cadrul întâlnirilor de parenting, s-a discutat despre relația părinte – copil, de ce este importantă și cum o construiești? Se poate spune că o frumoasă relație dintre părinte și copil se poate clădi pe încredere, implicare și comunicare. Părinții au primit câteva sfaturi despre cum pot să își îmbunătățească relația cu proprii copii. Au pus în practică o metodă eficientă în întărirea legăturilor dintre membrii familiei, și anume, au creat Poșta Familiei pentru a-și transmite unii altora cele mai frumoase mesaje cadou pline de iubire.


Expoziția ,,Pași spre viitor, plini de culoare și speranță”- Atelier de creații. Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri ,,Don Bosco” din Iași a organizat un concurs excepțional de creație pentru grupul de beneficiari. În atelierul magic plin de culoare, micii artiști au dat dovadă de multă creativitate, inspirație, implicare, interes și răbdare transformând, astfel, gândurile și trăirile lor în mici capodopere de artă.
Concursul a constat în realizarea de desene și planșe, obiecte create din plastilină, origami, desene tip mozaic cu tema specifică promovării păcii în lume. Toate aceste opere de artă au fost expuse în cadrul unei expoziții în incinta Centrului și au fost incluse într-un colaj de tip ,,Mesaj de pace” pentru lumea întreagă.


   Expoziție de toamnă în Casa de tip familial „Sf. Iosif”. În luna noiembrie 2022, am sărbătorit, expoziția de toamnă, bucuria și curajul copiilor și tinerilor care fac parte din cadrul Casei de tip familial „Sf. Iosif”. Lucrările lor ne-au ajutat să ieșim din cotidian și să ne deschidem inima pentru a primi liniște, căldură, gesturi simple, simțind lângă ei taina fiecărei clipe.
Lucrările expuse au fost realizate de copii și tinerii cu vârste între 12 și 19 ani, împreună cu voluntarii, care fac parte din cadrul Casei de tip familial „Sf. Iosif”, proiect al Asociației Centrului Diecezan Caritas Iași. „Artiștii” s-au inspirat din natură, au adus toamna mai aproape de participanți, subliniind importanța diversității. Desenele, picturile și obiectele realizate în ultimile luni sunt modul lor pur și simpul de exprimare.


   Curs de formare pentru specialiști. În perioada 12-13 septembrie 2022 în cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, s-a desfășurat un curs de formare destinat specialistilor, ce a avut ca tematică „Managementul crizei și lucrul cu grupurile de refugiați”. Acest tip pe formare a asigurat dezvoltarea și efientizarea serviciilor oferite, dar oferă și posibilitatea de a îmbunătăți capacitatea de muncă în echipă, de a dobândi cunoștințe și abilități în vederea gestionării situațiilor de criză.


   Curs de formare pentru voluntari. În perioada 16-17 august 2022 în cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, s-a desfășurat un curs de formare destinat voluntarilor. În sensul furnizării de servicii cât mai eficiente, proiectul și-a asumat și componenta de formare a voluntarilor care vor lucra în mod direct cu beneficiarii. Astfel, în cele două zile de curs, cei 15 voluntari au fost formați și informați cu privire la managementul crizei, stadiile de dezvoltare emoțională a categoriilor cu care vor lucra, moduri practice de intervenție responsabilă în cazul unor situații de criză, lucrul cu persoanele refugiate, înțelegerea fenomenului și a caracteristicilor emoționale ale acestei noi categorii de beneficiari cărora le furnizăm servicii.


Realizarea de activități tematice. Copilărie fără război e ceea ce ne dorim noi!” este mesajul micuților de la Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri ,,Don Bosco” Iași, care în cadrul unei activități tematice și-au dorit să promoveze și să susțină pacea în comunitatea lor, transformându-se în adevărați mesageri ai armoniei sociale. Astfel, ei au pictat pacea în culori lăsându-și propria amprentă în construirea unui scut de protecție în jurul Planetei Pământ. Asumarea de către cei mici a rolului de pacificatori încă de la o vârstă fragedă, ajută la conştientizarea potenţialului pe care aceștia îl au în consolidarea unei societăți prospere unde predomină pacea.



   Proiectul „Pași spre viitor” a fost finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Mai multe informaţii privind acest proiect puteţi obţine la telefon: 0232-210085;0729/550049, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană de contact: Mariana Ursan, manager  proiect.


  

Citit 172 ori Ultima modificare Joi, 17 Noiembrie 2022 08:32