Obiectivul general al proiectului:
Dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice cu domiciliul pe raza comunei Tansa, județul Iași, în acord cu legislația în vigoare și nevoile grupului țintă.
Obiectivele specifice:
OS 1 Creșterea gradului de implicare activă a comunității în dezvoltarea de servicii socio-medicale adaptate nevoilor persoanelor vârsnice din comuna Tansa, județul Iași, pe perioada de implementare a proiectului;
OS 2 Creșterea calității vieții pentru un număr de 165 de persoane din comunitatea marginalizată, prin oferirea de servicii socio-medicale, specializate, în cele 28 de luni de implementare a proiectului.
Conferinţa a început cu un cuvânt din partea domnului primar al comunei Tansa, care a mulțumit toturor pentru aportul adus ca acest proiect să poată fi implementat cu succes în comunitate. Părintele Iosif Iacob, directorul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi a transmis un mesaj uman şi spiritual, exprimându-şi bucuria pentru celebrarea acestui eveniment, un moment festiv pentru că marcăm o evoluţie a acestei comunităţi, o evoluţie a oamenilor.
Conferinţa s-a încheiat cu prezentarea realizată de doamna Mardare Adriana, managerul proiectului: "privesc cu nostalgie, dar şi cu mândrie finalizarea acestui proiect ambiţios care a acoperit o serie amplă de activităţi şi servicii, atât de necesare comunităţii. Mulţumesc echipei pentru implicare, dăruire şi pentru dorinţa constantă de a face bine".
Ulterior, doamna Mardare Adriana a prezentat rezultatele proiectului, după cum urmează:
- 41 de luni de management al proiectului (monitorizare proiect, derularea achizițiilor publice) și promovare, conform Manualului de Identitate Vizuală;
- Înființarea și asigurarea funcționării Centrului de Îngrijire la Domiciliu;
- Înființarea și asigurarea funcționării Centrului de zi Tansa;
- 196 de persoane vârstnice informate cu privire la beneficiile îmbătrânirii active;
- 167 persoane vârstnice care au beneficiat de servicii integrate în cadrul Centrului de zi Tansa și în cadrul Centrului de Îngrijire la Domiciliu;
- Dezvoltarea activităților de voluntariat și implicare activă a membrilor comunității.
Mulţumim tuturor partenerilor, angajaților şi voluntarilor pentru implicarea în implementarea proiectului „Servicii integrate pentru bunicii din Tansa”
Valoarea totală a proiectului este de 2.794.150,33 lei.
Perioada de derulare a proiectului este: 20.06.2019 – 19.11.2022.
Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Mai multe informaţii puteţi obţine la:
telefon 0232325170/0767342000,
e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Persoană de contact: Mardare Adriana-Mihaela, manager proiect.