CARAVANA CADOURILOR 2020

22 Decembrie 2020

 

 Crăciunul este sărbătoarea care aduce bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, dar în special în sufletele celor mici. Pentru copiii beneficiari ai programelor noastre, dar și pentru mulți alții aflați în nevoie, luna decembrie a însemnat magie, zâmbete, mulțumire, vise împlinite. Cu ajutorul oamenilor de bine, am adus în casele lor lumina carității și bucuria Nașterii Domnului.

 Organizația germană de caritate Christmas gift Konvoi ni s-a alăturat și anul acesta cu scopul nobil de a oferi copiilor aflaţi în dificultate cadouri cu prilejul sărbătorilor de iarnă. 5000 de cadouri au fost împărțite în peste 20 de localități din regiunea Moldovei, dintre care putem enumera: Iași, Târgu-Frumos, Podu Iloaiei, Focuri, Roman, Suceava, Huși, Pârgărești, Faraoani, Săbaoani, Tansa, Vaslui, Deleni, Pădureni, Bogdănești, Buruienești, Săveni, Bârgăuani, Bârlad, Sagna, Adjudeni, Cireșoaia, Nisiporești, Hălăucești, Butea.

 Pe toată perioada lunii decembrie, angajații Caritas, alături de preoți, voluntari, reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor din comunitățile menționate, s-au îngrijit cu entuziasm și dedicare ca aceste cadouri să ajungă la copiii care într-adevăr au nevoie. Acestea au avut în componență dulciuri şi jucării, hăinuţe, produse de igienă, cărţi și rechizite, pregătite cu drag și potrivite vârstei fiecărui copil.

 Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași aduce mulțumiri deosebite tuturor spiridușilor (de aproape sau de mai departe) care au făcut posibilă această magică poveste și îi asigură că faptele bune le sunt răsplătite prin deplină prețuire și recunoștință!

 Împreună am reușit să scriem o poveste fascinantă a lunii decembrie, o lună în care toți am simțit magia sărbătorilor de iarnă.

 

Gânduri bune și sărbători cu bucurie vă dorim!

 

 

Citit 447 ori Ultima modificare Marți, 22 Decembrie 2020 12:58

Calendar

« Septembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30