Schimbul de experiență alături de voluntarii din cadrul Asociației Incontro fra i Popoli din Italia

28 Decembrie 2021

Asociația internațională de cooperare și solidaritate Incontro fra i Popoli din Italia prin schimbul de experiență Serviciul Civil Universal, a delegat doi voluntari care timp de 2 luni au realizat activități deosebite în cadrul programelor Caritas, în vederea sprijinirii aproapelui. Incontro fra i Popoli operează în principal în patru sectoare: cooperare, cultură și educație, schimburi culturale, suport la distanță.

Așadar, în perioada octombrie-decembrie 2021 Angelo și Ludovico au fost părtași ai unei experiențe de neuitat alături de specialiștii și beneficiarii din cadrul asociației noastre. Au vizitat vârstnicii la domiciliu, au participat la grupuri de suport pentru familii, au realizat obiecte de tip hand-made, au participat la activități educative și recreative alături de copiii beneficiari, au vizitat numeroase obiective turistice, au participat la evenimente de responsabilizare socială și au fost premiați în cadrul Galei Voluntarilor Caritas.

Au fost întâmpinați cu multă ospitalitate, au aflat detalii despre comunitățile vizitate, pornind de la istorie, la identificarea problemelor cu care se confruntă oamenii.

Schimbul de experiență a vizat mai multe obiective, printre care perfecţionarea competenţelor interculturale ale participanților, conştientizarea valorilor comune de ordin spiritual şi cultural, schimbul de bune practici, precum şi stabilirea unor legături de calitate între parteneri.

Dragi voluntari, implicarea voastră a fost de mare impact pentru copiii și bătrânii abandonați sau uitați, familiile în situații dificile, persoanele descurajate, bolnave sau singure, care au uitat să zâmbească din cauza nenumăratelor dificultăți și neajunsuri.

Vă mulțumim pentru timpul și încrederea în misiunea noastră. Să cultivați în continuare cele mai frumoase valori care să vă aducă cele mai de preț daruri sufleteşti şi de mulţumire a binelui făcut.

Cu prilejul acestor două luni petrecute împreună, am creat un lanț uman, întărind legăturile dintre noi și am dezvoltat o frumoasă relație de prietenie, care va întinde brațe puternice către cei în nevoie și va deschide multe orizonturi de colaborare pe partea social-caritativă, culturală, educativă.

Citit 2666 ori Ultima modificare Marți, 28 Decembrie 2021 10:29
« Decembrie 2022 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31