Articole filtrate după dată: Luni, 04 Octombrie 2021
05 Octombrie 2021 In Noutati si evenimente

Duminică, 3 octombrie, la Biserica Romano-Catolică

"Sfinții Petru și Paul" din Bacău, începând cu ora 19:00, a avut loc ultima ediție a concertului caritabil

SPES MUNDI – SPERANȚA LUMII

 

Concertul caritabil Spes Mundi - Speranța lumii și-a propus să aducă în prim plan esența feminină și rolul primordial al acesteia, privită prin prisma trăirilor și exemplului Sfintei Fecioare. Candoarea, bunătatea, forța interioară, puterea de sacrificiu, înțelegerea, acceptarea și mai ales, iubirea necondiționată, sunt doar câteva din multele învățăminte de care ne amintește exemplul Mamei Maria. Fecioara Maria, Maica lui Isus și a noastră este întotdeauna alături de noi, cu blândețea ei de mamă și întotdeauna prezentă la căpătâiul tuturor celor aflați în durere și neputință.

05 Octombrie 2021 In Centru de resurse pentru familii

 

 

Specialiștii Domeniului Copii, Tineri, Familii din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iaşi au fost părtaşi, în perioada 29 septembrie-1 octombrie 2021 ai unor zile de comuniune deosebite, trăind un adevărat climat de familie în stațiunea Slănic-Moldova din județul Bacău.