C.A.R.E. - Cooperare și asistență. Respect și egalitate!”
Luni, 27 Septembrie 2021, în comuna Pârgărești, a avut loc cea de-a doua acțiune a campaniei ”Luna Curățeniei”, din cadrul proiectului european ”C.A.R.E.-Cooperare și asistență. Respect și egalitate!”, proiect implementat de Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași.
”Luna Curățeniei” este o campanie de ecologizare, în care se desfășoară acțiuni de colectare a deșeurilor și de igienizare a spațiilor verzi, cu ajutorul voluntarilor, a tinerilor din comunitate, având ca scop și implicarea membrilor comunității în activități de voluntariat spre soluționarea problemelor sociale și de mediu.
Aceste acțiuni urmăresc implicarea, invitația către a da curs disponibilității către acțiune, cunoașterea, conservarea mediului natural, educarea tinerei generații în spiritul protecției mediului, a implicării partenerilor în aceste acțiuni și formarea unui exemplu atât pentru membrii comunității, cât și pentru alte localități.
Participanții care s-au implicat în această campanie, au fost într-un număr de 38 de persoane, dintre care, angajați ai Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași din comuna Pârgărești, voluntari, copii care au realizat cu dedicare, implicare și succes această acțiune, spre folosul întregii comunități, din punct de vedere al conservării mediului.
Experiența dobândită de către voluntari, ce reprezintă o dovadă de implicare activă în nevoile comunității, de mobilizare și de curaj, s-a finalizat cu înmânarea de diplome de participare la această acțiune comună de păstrare a unui mediu mai sănătos.
Dorim să mulțumim și să felicităm pe această cale echipa din Pârgărești care a făcut posibilă această acțiune, participanții și colaboratorii: Școala ”Vasile Gh. Radu”, Satu Nou, com. Pârgărești, Primăria comunei Pârgărești.
Felicitări pentru efortul, implicarea, exemplul de care ați dat dovadă în cadrul acțiunii de ecologizare și de protejare a naturii ce s-a desfășurat cu prilejul campaniei ”Luna Curățeniei” din cadrul proiectului.
Prin astfel de acțiuni simple, dar atât de necesare mediului, putem să contribuim la crearea unei comunități de care ne vom bucura mult timp atât noi cât și generațiile viitoare.
Expert comunitar: Amalia Adalmina Bolea
Echipa C.A.R.E
C.A.R.E. - Cooperare și asistență. Respect și egalitate!
Sâmbătă, 25 Septembrie 2021, în comuna Hălăucești a avut loc cea de-a doua acțiune a campaniei ”Luna Curățeniei”, din cadrul proiectului european ”C.A.R.E.-Cooperare și asistență. Respect și egalitate!”, proiect implementat de Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași.