01 Septembrie 2022

Astăzi, 1 septembrie 2022, a sunat clopoțelul de început de an școlar pentru copiii refugiați din Ucraina.

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, prin Programul de intervenții în situații de urgență și calamități naturale, implementat la nivel național de către Confederația Caritas România, a pus la dispoziția copiilor ucraineni 2 săli pentru clasele I și a II-a, pentru a învăța în limba maternă.

 

Vineri, 26.08.2022, începând cu ora 13:00, am ales să aducem din nou în același loc, familiile beneficiare și voluntarii Centrului de Resurse pentru Familii, pentru a realiza un antrenant schimb de experiență prin intermediul unei activități deschise.

22 August 2022

Centrul de Plasament  „Sfântul Iosif”, program al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, înființat în anul 1993, are în prezent ca beneficiare 12 tinere adolescente cu vârste cuprinse între 12 și 22 de ani, care provin din familii dezavantajate social și economic. Misiunea centrului este aceea de a asigura beneficiarilor găzduire permanentă, alimentație, educație formală și non-formală, asistență spirituală, consiliere, asistență medicală, sprijin în dezvoltarea abilităților de viață independentă, într-un cadru de viaţă cât mai asemănător mediului din familie. În cadrul centrului de plasament, fetele găsesc o comunitate de viaţă şi de iubire, o altfel de familie care le oferă un sentiment de siguranţă şi încredere.

22 August 2022

În perioada 16-17 august în cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, s-a desfășurat un curs de formare destinat voluntarilor; acest curs a fost implementat în cadrul Proiectului „Pași spre viitor”, proiect finanțat de către Prim[ria Municipiului Iași. Proiectul „Pași spre viitor” se desfașoară pe o perioadă de 5 luni și are ca și grupuri țintă copii de vârstă școlară mică și tineri.

« Decembrie 2022 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31