Schimbarea familiei: provocări și oportunități

 

 

                Vineri, 13.05.2022, începând cu ora 13:00, am ales să aducem din nou în același loc familiile beneficiare și voluntarii Centrului de Resurse pentru Familii, pentru a realiza un antrenant schimb de experiență prin intermediul unei activități deschise atât din punct de vedere al temei, cât și din punct de vedere al dorinței de exprimare a persoanelor participante.

                 Dat fiind faptul că pe 15 mai, anual, se sărbătorește Ziua Internațională a Familiei, am ales să invităm mamele, copiii, voluntarii la un nou grup de suport prin intermediul căruia să creem mediul necesar propice schimbului de idei și schimbului de experiență pe baza temei: „schimbarea familiei:provocări și oportunități”.

                 Am discutat așadar despre cum implicăm copiii, începând chiar de la vârste fragede, în procesul de luare a deciziilor în plan familial, fie dacă vorbim despre decizii privind achiziționarea unui obiect din casă, unei jucării, unor dulciuri preferate, fie dacă vorbim despre decizii privind viitorul celui mic, alegerea școlii, anturajul, cercul de prieteni.

                 Ne-am dorit să realizăm o activitate dedicată părinților și copiilor în cadrul căreia  să schimbăm nu doar păreri, impresii și amintiri,  ci și energie și entuziasm în cadrul jocurilor mai mult sau mai puțin cunoscute de participanți.

                De asemenea, voluntarii implicați au pregătit anterior întâlnirii o serie de întrebări pe baza temei propuse, dorind să afle mai multe informații legate de comunicarea părinților cu cei mici, astfel încât au reieșit idei conform cărora, pentru a-i responsabiliza pe copii și a-i pregăti pentru viața de adult, este necesar să existe exemplul personal și suport ori sprijin fizic, material și emoțional.

                 Beneficiarele prezente au ales să aducă în prim-plan nu doar modalitățile lor de adaptare în familie, ci și diferențele observate de-a lungul timpului între perioada de adolescență „de atunci” și perioada de adolescență „de acum”, a voluntarilor, accentuând diferențe de opinii, cultură, comportament în mediul public etc.

                 Timpul petrecut cu familia reprezintă un dar care nu ar trebui neglijat pentru că are beneficii reciproce considerabile. Dintre acestea, menționăm: creșterea încrederii în sine; creșterea încrederii reciproce; creșterea gradului de autocunoaștere și intercunoaștere; nutrirea de comportamente pozitive; îmbunătățirea comunicării; accentuarea sentimentului de stare de bine; crearea unui stil de viață sănătos. Toate acestea se adună și se construiesc, puțin câte puțin, petrecând zilnic timp de calitate împreună.

                Timp de două ore, am reușit împreună să aducem zâmbete, să comunicăm, să uităm pentru câteva clipe de probleme. Nimic nu este mai important pe lumea aceasta decât a avea alături familia.

 Mulțumim voluntarilor care trăiesc credința, vocația și misiunea de a se dedica persoanelor în nevoie.

  

Claudia Ciocan – Asistent Social/Coordonator Centrul de Resurse pentru Familii

 

 

 

 

 

 

Citit 200 ori Ultima modificare Luni, 23 Mai 2022 14:24
« Ianuarie 2023 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31