Simțul umorului

 

Vineri, 26.08.2022, începând cu ora 13:00, am ales să aducem din nou în același loc, familiile beneficiare și voluntarii Centrului de Resurse pentru Familii, pentru a realiza un antrenant schimb de experiență prin intermediul unei activități deschise.

Dat fiind faptul că pe 16 august, s-a sărbătorit Ziua Internațională a spunerii de bancuri, am ales să invităm mamele, copiii, voluntarii la un nou grup de suport prin intermediul căruia să creem mediul necesar propice schimbului de idei și schimbului de experiență pe baza temei: „simțul umorului”. Ne-am dorit să realizăm o activitate dedicată părinților și copiilor în cadrul căreia  să schimbăm nu doar păreri, impresii și amintiri, ci și energie și entuziasm în cadrul jocurilor mai mult sau mai puțin cunoscute de participanți.

Umorul și râsul sunt o confirmare a uma­nului din noi, o modalitate sigură de a ne exprima temerile, anxietatea și alte emoții ascunse față de ceilalți. Umorul sparge gheața, construiește încredere și ne creează o stare de bine. Râsul este un antidot puternic împotriva stresului, a durerii și a conflictului. Nimic nu funcționează mai rapid în a aduce mintea și corpul într-un echilibru decât un râs sănătos. Umorul luminează plictiseala, hrănește speranța, te conec­tează cu ceilalți, te menține cu picioarele pe pă­mânt, concentrat și alert. Cu o asemenea putere de vindecare și de înnoire, abilitatea de a râde ușor și frecvent este o modalitate de a depăși problemele, a cultiva relațiile și a susține sănă­tatea fizică și emoțională. Cu umor, o pro­blemă nu mai este atât de gravă, iar atmosfera nu mai e atât de apăsătoare.

Acolo unde este umor găsești și o frunte descrețită, acolo e loc de zâmbete și de râs, ceea ce îți va crea o stare generală de bine. Dovezile științifice arată că râsul consolidează sistemul imunitar, îmbunătățește starea de spirit, diminuează durerea și protejează de efectele dăunătoare ale stresului. Abilitatea de a râde frecvent și cu ușurință este o resursă extraordinară pentru depășirea problemelor, îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur și sprijinirea sănătății fizice și emoționale.

Timp de două ore, am reușit împreună să aducem zâmbete, să comunicăm, să uităm pentru câteva clipe de probleme. Și cum energia noastră era pe terminate, am ales să ne delectăm cu o înghetață împărtășind opinii cu privire la orele petrecute împreună.

Mulțumim voluntarilor care trăiesc credința, vocația și misiunea de a se dedica persoanelor în nevoie.

 

Mihăilă Claudia-Maria – Asistent Social/Coordonator Centrul de Resurse pentru Familii

Citit 143 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2022 14:07
« Septembrie 2022 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30