Mama, cea mai iubită ființă! (ediția a 2-a)

Cu ocazia zilei de 8 Martie, Centrul de Resurse pentru Familii, program al Domeniului Copii, Tineri, Familii din cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași în parteneriat cu echipa Mamprenoare Iași au dorit să aducă primăvara în sufletele femeilor și să le susțină printr-o campanie diferită, activitate în cadrul căreia 26 de doamne beneficiare ale Centrului, au avut ocazia de a se bucura de o surpriză.

Ne bucurăm foarte mult că și anul acesta, Gabriela Vasiloiu, coordonatoarea campaniei Adoptă o Mamă, a reușit să aducă un zâmbet pe chipul doamnelor beneficiare. Astfel, Mamprenoarele și-au propus ca în luna martie, prin intermediul persoanelor care au dorit să facă un gest frumos, să ofere doamnelor care nu au posibilități financiare câte un cadou.

Ne-am bucurat să observăm că am reușit din nou să aducem într-un singur loc oameni cu suflet frumos și dorință de implicare, astfel încât, într-o atmosferă caldă și liniștită, să încheiem ziua cu tort, un cadou cu produse de îngrijire personală, o carte, o eșarfă sau alte daruri dar și cel mai de preț, zâmbetul! Beneficiarii de la Centrul de Resurse pentru Familii au avut ocazia să zâmbească și anul acesta indiferent de situația de criză prin care trecem. Sunt multe metode prin care putem aduce zâmbete în rândul celor care au nevoie iar această Campanie a fost un motiv în plus să ne bucurăm și să trăim momente frumoase împreună. Beneficiarii noștri ne demonstrează în fiecare zi că fericirea adevărată se află în gesturi mici.

Mulțumim încă o dată echipei Mamprenoarelor pentru minunata inițiativă, în special coordonatoarei campaniei ,,Adoptă o mamă”, Gabriela Vasiloiu. Mulțumim doamnelor pentru că ați dăruit aceste pachețele frumoase și pregătite cu atâta grijă. Fiecare cadou este unic și special pentru beneficiare iar bucuria lor a fost mulțumită vouă. Pe această cale, dorim să mulțumim și voluntarilor Centrului nostru ce au participat la activitate, atrași atât de tema adusă în discuție, cât de emoțiile trăite dar și celor care au mers la domiciliul doamnelor să le ofere aceste cadouri.

 

Dragă femeie, meriți să fii iubită! La mulți ani!

 

 

Coordonator/Asistent Social-Program Centrul de Resurse pentru Familii - Claudia Ciocan

 

 

Citit 184 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Martie 2022 11:34
« Ianuarie 2023 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31