Familiile cu mai mulți copii sunt printre cele mai dezavantajate categorii ale populației, pe fondul profunzimii lipsurilor. În general, afectați de lipsuri financiare sunt, mai cu seamă, copiii din mediul rural. Riscul pentru copiii de la sate să fie lipsiți de cele necesare traiului zilnic este mai mare în raport cu cei de la orașe. 

 

 

 

Dieceza de Iaşi, atentă fiind la situaţia internaţională, îşi propune în perioada pascală să dea dovadă de solidaritate nu numai faţă de misiunile proprii, cum ar fi Kenya, Coasta de Fildeş şi Panama, ci şi faţă de alte ţări aflate în dificultate, cum ar fi Yemen, Siria, Venezuela şi alte ţări sărace din lume ce se confruntă cu situaţii grave de război şi migraţie.

 

 

 

 Sâmbătă, 20 martie 2021 la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian a avut loc o zi de formare umană și spirituală pentru personalul socio-medical din structurile socio-caritative ale Diecezei de Iași. La această întâlnire au participat peste 50 de persoane, care activează în domeniul social și voluntari. Aceștia au fost însoțiți de pr. Iosif Iacob, director general al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași și pr. Mihai Gălățanu, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Bolnavilor. Pr. Eugen Robu a sustinuț cele două meditații, în cadrul cărora Sfântul Iosif a fost prezentat ca model de tată, mereu în ascultare, realizând cu discreție misiunea încredințată.

Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi anunţă scoaterea la concurs pentru postul de coordonator partener, în cadrul proiectului Servicii integrate pentru bunicii din Tansa, cu activitate în comuna Tansa, județul Iași, normă de 4 ore/zi, pe perioadă determinată.

Calendar

« Aprilie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30