PROGRAMUL SERVICII DE ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU

 

Scopul Programului Servicii de Îngrijire la domiciliu” este acela de a acorda asistenţă socială şi îngrijire medicală la domiciliu persoanelor care prin condiţia lor fizică şi/sau psihică sunt izolate la pat sau la domiciliu.

 

Misiune

Domeniul Pentru Vârstnici și Persoane cu Dizabilități este dedicat actitivităților cu și pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități și are în componență Programul „Servicii de Îngrijire la Domiciliu” constituit dintr-o rețea formată din 9 centre regionale de Îngrijire la Domiciliu situate în: Iași, Roman, Suceava, Huși, Pârgărești, Faraoani, Oțeleni, Iugani și Săbaoani.

Prin intermediul celor 9 centre, oferim servicii sociale și socio-medicale persoanelor vârstnice, imobilizate la pat sau la domiciliu.

 

Personalul Centrelor de Îngrijire la Domiciliu, format din 60 de angajați, asistă anual peste 1300 de beneficiari cu grade diferite de dependenţă, ce suferă din cauza vârstei, a bolilor, a singurătăţii şi a stării materiale precare.

Dezideratul zilnic al personalului de îngrijire format din medici, asistenți sociali, asistenți medicali, kinetoterapeuți, îngrijitori bătrâni la domiciliu este creșterea calitătii vieții persoanelor asistate prin oferirea de servicii specializate și individualizate, potrivite gradului de dependență și condițiilor socio-economice în care se regăsesc aceștia.         

 

Activitatea se desfășoară în peste 30 de localități prin colaborare cu Agențiile Județene pentru Plăți si Inspecție Socială, Consiliile locale, Serviciile de Asistență Socială din cadrul primăriilor, spitale, cabinete medicale, Parohiile Romano-Catolice și Ortodoxe, școli, Casele de Asigurări de Sănătate Județene precum și alte instituții implicate în activități de asistență socială.

 

Serviciile de îngrijire acordate:

Serviciile acordate sunt reprezentate de îngrijire medicală la domiciliu şi anume: injecţii, pansamente, tratamentul şi profilaxia escarelor, perfuzii, monitorizări tensiune arterială, puls, glicemie, recoltări de analize, acordarea de materiale sanitare şi dispozitive medicale executate la stricta indicaţie şi supraveghere a medicului curant al beneficiarului.

Serviciile socio-medicale constau în ajutor în realizarea igienei corporale, ajutor la îmbrăcare-dezbrăcare, sprijin la deplasarea în interior, ajutor în alimentaţie, comunicare.

Serviciile sociale constau în ajutor la cumpărături, ajutor în activităţile vieţii zilnice. La acestea se adaugă şi alte servicii, cum ar fi: consiliere juridică şi administrativă, sfaturi în îngrijire, acordarea de mijloace de îngrijire, organizarea de activităţi şi serbări pentru asistaţi.

 

Echipa Centrelor de Îngrijire la Domiciliu este alături de beneficiari și cu prilejul anumitor sărbători si evenimente cum ar fi: ziua de 8 martie, sărbătorile pascale, Ziua Bolnavului, Ziua Mondială a Persoanelor Vârstnice, Ziua Mondială a Săracului, sărbătorile de Crăciun. Cu aceste ocazii, personalul împreună cu voluntarii efectuează vizite la domiciliul beneficiarilor și activități de socializare. Scopul acestor activități este de a aduce alinare și motive de bucurie persoanelor vârstnice.

Pentru date de contact specifice Centrului de Îngrijire la Domiciliu din zona dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați: aici

 

 

X

Right Click

No right click