Luni, 16 martie, la Blaj, a avut loc o întâlnire cu o semnificație aparte pentru Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași: revederea cu partenerii noștri din cadrul Caritas Münster și Dieceza de Münster, alături de care colaborăm de peste 20 de ani.
Delegația Caritas Iași a fost reprezentată de pr. Egidiu Condac – director general și Sandu Mihaela – coordonator al departamentului de dezvoltare organizațională, împreună cu reprezentanți ai Episcopiei Romano-Catolice de Iași, pr. Alexandru Roxa – econom diecezan și Paula Teu – responsabil proiecte. Din Germania au fost prezent Dr. Antonius Hamers, administratorul diecezan de Münster, însoțit de doi preoți din dieceză, de 3 reprezentante din departamentul pentru Biserica Universală și doi colegi de la Caritas Münster.
Întâlnirea a fost scopul de a privi împreună parcursul colaborării noastre și de a reafirma aprecierea pentru sprijinul constant oferit de partenerii din Münster. A fost prezentată o scurtă retrospectivă a proiectelor și inițiativelor desfășurate în comun – colaborări care au contribuit în mod direct la dezvoltarea serviciilor sociale și la consolidarea Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași de-a lungul timpului.
În cadrul discuțiilor, pr. Egidiu Condac a avut o dublă intervenție: atât în calitate de director general Caritas Iași, cât și în cea de președinte al Confederației Caritas România. Acesta a prezentat structura și activitatea Confederației, oferind o imagine de ansamblu asupra rețelei Caritas la nivel național și asupra impactului pe care îl are în comunitățile din întreaga țară.
Sandu Mihaela, coordonator al departamentului de dezvoltare organizațională, a prezentat activitatea Caritas Iași, evidențiind atât proiectele derulate în trecut împreună cu partenerii din Münster, cât și direcțiile de colaborare pentru perioada următoare.
Un moment important al întâlnirii a fost dedicat perspectivelor de viitor, fiind prezentate două noi aplicații de proiecte pe care Caritas Iași își propune să le dezvolte în continuare împreună cu Dieceza de Münster, proiecte care vizează inițierea unor acțiuni comune intergeneraționale în mediul rural, implicând beneficiari de toate vârstele, credincioși, voluntari și autorități. Interesul și deschiderea partenerilor germani au reconfirmat disponibilitatea de a continua această colaborare și de a identifica noi modalități de intervenție în sprijinul persoanelor vulnerabile.
Vizita la Blaj a inclus și o întâlnire cu echipa Caritas Blaj și părintele director Anușca Nicolae, care a prezentat principalele activități și servicii dezvoltate la nivel local. Discuțiile au deschis perspectiva unui viitor schimb de experiență între organizațiile Caritas, ca oportunitate de învățare și consolidare a intervențiilor sociale.
Programul zilei a fost completat de un scurt tur care a inclus câteva obiective cu o profundă încărcătură spirituală și istorică. A fost vizitată Curia Arhieparhiei de Blaj, unde persoanele prezente au avut ocazia să descopere spații legate de vizita Papei Francisc în România: camera papală, capela care îi poartă numele și sala sinodală – locuri care păstrează vie amintirea unui moment important pentru comunitatea catolică.
Colaborarea dintre Dieceza de Münster, Caritas Diecezan Münster și Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași reprezintă un parteneriat solid și durabil, construit pe valori comune precum solidaritatea, responsabilitatea și grija față de persoanele vulnerabile. De-a lungul anilor, această cooperare a contribuit la dezvoltarea serviciilor sociale, la formarea specialiștilor și la implementarea unor proiecte importante în domeniul incluziunii sociale, îngrijirilor la domiciliu și sprijinului acordat persoanelor aflate în dificultate. Suntem plini de speranța că acest parteneriat va continua și va aduce beneficii pentru toți cei implicați.
Maftei Petronela
Responsabil comunicare