Anul acesta, în cadrul Centrului de Resurse pentru Familii, al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, prinde contur un demers gândit și pregătit de mult timp: Programul Mentorat 360. El pornește din experiența directă a întâlnirilor cu familii, din discuțiile cu copiii și tinerii și din observațiile adunate, an de an, în lucrul cu cei care au nevoie nu doar de sprijin material, ci și de orientare și încurajare.
De-a lungul timpului, am întâlnit frecvent copii și tineri cu rezultate bune la școală, curioși și dornici să învețe, dar care nu aveau parte, fie în cadrul familiei, fie în cadrul comunității, de susținerea necesară pentru a merge mai departe. Părinți care își doresc tot ce e mai bun pentru ei, dar care, din lipsa resurselor sau a informațiilor, nu știu cum să îi îndrume spre activități potrivite, opționale utile sau oportunități care să le valorifice abilitățile și pasiunile.
Din această realitate concretă s-a născut ideea Mentorat 360: un program care să îmbine sprijinul material cu prezența unor persoane-resursă dispuse să se implice în mod real în parcursul educațional al copiilor și tinerilor.
Programul Mentorat 360 se adresează copiilor și tinerilor din familii cu venituri minime, din mediul rural și urban, care riscă să rămână în urmă nu din lipsă de capacitate, ci din lipsa unui sprijin potrivit și adecvat capacității lor de învățare. Pentru ei, Mentorat 360 înseamnă mai mult decât rechizite sau cărți. Înseamnă ghidaj, încurajare și acces la experiențe care le pot deschide noi perspective de învățare și noi oportunități de dezvoltare personală.
Prin acest program, putem acoperi atât nevoi firești, care stau la baza dezvoltării educaționale, precum: rechizite și materiale auxiliare, participarea la concursuri și excursii școlare, îmbrăcăminte/încălțăminte atunci când situația o cere, decontarea transportului pentru copiii din mediul rural care trebuie să ajungă la activitățile din oraș, însă, în același timp, le vom facilita accesul și spre o nouă direcție, oferindu-le posibilitatea de a participa la diverse activități precum cluburi și ateliere educaționale, workshop-uri și întâlniri tematice, cu scopul de a-i ajuta să își descopere interesele și talentele care, pe termen lung, îi vor transforma în adulți stabili, implicați și mai ales responsabili.
Un loc important îl va avea Clubul Tinerilor, unde beneficiarii programului vor participa la întâlniri cu invitați speciali din diverse domenii de interes, la activități practice și conversații libere și sincere despre educație, carieră și interese personale. De asemenea, vor fi implicați și în activități de voluntariat adaptate vârstei, pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat apartenența la o comunitate și faptul că pot avea un rol activ în susținerea și dezvoltarea acesteia.
Ne dorim să construim astfel un cadru prietenos și sigur, în care copiii să aibă curajul să pună întrebări, să își exprime opiniile și să capete încredere în propriile forțe, să aibă alături un adult cu rol de sprijin și suport, în care să aibă încredere și care, alături de părinți și cadrele didactice, să îi fie ghid spre a păși cu încredere în propriu viitor. Un spațiu în care relația dintre specialiștii implicați, copil, familie și cadrele didactice să fie susținută și întărită.
Rezultatele pe care le urmărim sunt firești și ușor de anticipat: reducerea riscului de abandon școlar, îmbunătățirea rezultatelor la învățătură, creșterea motivației pentru școală și participarea la activități educaționale și extrașcolare. Ne dorim ca acești copii să ajungă să își cunoască mai bine abilitățile și să își poată construi, pas cu pas, un drum potrivit pentru ei.
Acestea fiind spuse, în această lună, am făcut primii pași concreți în programul Mentorat 360, oferind sprijin financiar pentru 5 copii și tineri, iar alți 5 se află în proces de selecție pentru a deveni beneficiari ai programului de Mentorat, în urma evaluării situației familiale realizate împreună cu asistentul social din localitatea de care aparțin și cadrele didactice implicate.
Demersurile realizate până în prezent au fost posibile cu sprijinul financiar oferit de Fundația Peus – Germania, căreia îi adresăm mulțumiri pentru încredere și susținere.
Construim acest demers cu responsabilitate și atenție la fiecare detaliu, învățând din fiecare experiență, pentru a-l dezvolta treptat și a ajunge, în timp, la cât mai mulți copii care au nevoie de sprijin.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie și de sprijinul comunității. Cei care doresc să se implice pot susține Programul Mentorat 360 prin donații, accesând site-ul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași: https://caritas-iasi.ro/programul-de-burse-mentorat-360/.
Uneori, sprijinul potrivit, oferit la momentul potrivit, poate schimba în mod real parcursul unui copil, iar Mentorat 360 își propune exact acest lucru: să fie acel sprijin constant și eficient, care face diferența.
Mai multe detalii despre acest program, puteți obține de la Ioana Cristian – Coordonator Centrul de Resurse pentru Familii, 0729550018.
Maftei Petronela
Responsabil comunicare