Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, prin Centrul de Resurse pentru Familii, continuă să se implice activ în proiecte de impact social și educațional. În cadrul celei de-a VIII-a ediții a inițiativei „Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine!”, Centrul de Resurse pentru Familii reconfirmă rolul său esențial de partener al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, contribuind la construirea unui mediu educațional și social incluziv pentru a:

  • Oferi voluntarilor experiențe diverse, prin interacțiuni directe cu beneficiarii proiectului – copii, tineri și adulți din categorii vulnerabile.
  • Sprijini voluntarii în descoperirea și definirea unui traseu profesional compatibil cu pregătirea lor educațională, punându-i în contact cu realitățile și nevoile comunității.

Astfel, luni, 25 noiembrie 2024 de la ora, 11.00 la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași, am participat la lansarea celei de-a VIII-a ediție a proiectului educațional terapeutic: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (Lectura Intergenerațională Terapeutică). Durata de implementare a proiectului este de opt luni (noiembrie 2024 – iunie 2025), iar activitățile desfășurate au ca scop:

  • Educația lecturii pentru sănătate – prin teme adaptate beneficiarilor, care să susțină dezvoltarea personală și integrarea socială.
  • Promovarea dialogului intergenerațional – esențial pentru întărirea coeziunii sociale.
  • Crearea unei comunități puternice – bazate pe solidaritate, empatie și colaborare între voluntari și beneficiari.

Proiectul este realizat în colaborare cu parteneri dedicați misiunii comune de a aduce lectura și arta mai aproape de oameni:

  • Centrul de Resurse pentru Familii.
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Revis Hârlău.
  • Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces).
  • Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași.
  • Școala Gimnazială Specială Pașcani.

Primul eveniment al proiectului, intitulat „Locul unde cartea întâlnește artele”, a fost o invitație la descoperirea beneficiilor lecturii ca formă de terapie, în combinație cu activități artistice. În cadrul acestuia, participanții au avut ocazia să interacționeze, să învețe și să se dezvolte într-un mediu care pune accent pe frumusețea artei și importanța lecturii.

„Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine!” este mai mult decât un proiect educațional. Este o inițiativă care demonstrează că prin lectură, artă și solidaritate putem contribui la crearea unei societăți mai unite și mai educate.

Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și se încadrează în programul ”Perfecționarea și diversificarea fondului de documente și ale serviciilor de bibliotecă” și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii