Curs de formare Comunicare eficientă și interacțiune interumană

În cadrul proiectului Educație nonformală pentru dezvoltare personală, proiect finanțat de către Primăria Iași, a avut loc cursul de formre Comunicare eficientă și interacțiune interumană, curs dedicat unei echipe de 15 voluntari ai Asociației, voluntari care vor acompania și vor sprijini beneficiarii vizați de proiect, pe parcursul celor 4 luni de implementare.

În cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, voluntarii reprezintă o importantă resursă în procesul de dezvoltare a activităților întreprinse, dar mai ales în lucrul direct cu beneficiarii centrelor noastre. An de an, inițiem și derulăm noi și noi activități pentru a răspunde realist așteptărilor venite din partea voluntarilor care sunt în cautare de noi aventuri, de noi activități care să îi dezvolte, să le hrănească dorința de a face bine, care să îi aducă împreună ca un grup ACTIV și implicat. Din acest considerent, proiectul și-a dorit ca mai întâi de toate să dezvolte abilitățile de comunicare, abilități care să îi sprijine în viața lor de zi cu zi, dar și în lucrul cu beneficiarii.

Astfel, pe parcusul a 2 zile, 3 și 4 august 2023, cei 15 voluntari au înțeles în mod practic care este valoarea adaugată a comunicării, cum ea poate fi o unealtă de a înțelege, de a cunoaște și de a ajuta oamenii, cum această comunicare eficientă poate fi rezolvarea unor conflicte, găsirea de soluții împreună, dar mai ales liantul de a crea relații sincere, empatice și care să dăinuie în timp.

Rând pe rând, au fost abordate toate categoriile de beneficiari cu care lucrăm și am descoperit împreună tehnici de comunicare, modul în care ne putem adapta în funcție de cel cu care comunicăm, cum să spunem ce simțim, cum să oferim mesajele, cum să hrănim aceste relații de comunicare.

În cadrul sesiunii, voluntarii au lucrat atât individual cât și în echipe, dezvoltând sau întărind capacități și linii de comunicare cât mai bine structurate și cât mai clare, astfel încât mesajul transmis să fie concis și ușor de înțeles de către cei din jur. În ceea ce privește beneficiarii proiectului, voluntarii au aprofundat cunoștințe cu privire la modalitățiile de sprijin efectiv al celor dintâi, fie că vorbim de suport informațional, ascultare activă în cadrul anumitor problematici sau identificare de soluții și resurse concrete pentru ca persoanele vulnerabile să reușească să depășească situația de dificultate în care se află.

În procesul de aplicabilitate a informațiilor obținute în urma sesiunii de formare, cei 15 voluntari vor fi implicați în toate activitățile proiectului, valorificând informațiile acumulate prin furnizarea de servicii de voluntariat bazate și ancorate în nevoile și cerințele actuale, cunoscând în mod specific caracteristicile grupurilor țintă cu care lucrează. În aceeași măsura, ei vor avea responsabilitatea de a organiza, în colaborare cu specialiștii proiectului, întâlniri de lucru cu două grupuri țintă: copiii din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Boso” și membrii familiilor beneficiare ale Centrului de Resurse pentru Familii.

Cuvintele sunt vocea inimii. Confucius

Sandu Mihaela – Coordonator Departament Voluntariat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *