„De Paște, pentru Familii!”
Sărbătorile Pascale sunt, mai presus de toate, un simbol al solidarității, al sprijinului și al iubirii față de aproapele nostru. Fiecare copil merită să trăiască frumusețea acestei perioade, iar fiecare familie ar trebui să aibă parte de o masă caldă și de bucuria unor sărbători trăite cu demnitate și liniște.
Din păcate, pentru mulți copii din medii defavorizate, pentru bătrânii singuri și pentru familiile greu încercate, Paștele vine adesea cu lipsuri. Tocmai de aceea, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași a organizat și anul acesta Campania „De Paște, pentru Familii!”, reușind să aducă zâmbete și alinare în sufletele a 30 de familii (100 de persoane).
Familiile sprijinite (din comunele Victoria, Probota, Golăiești, Scânteia, Ciurea, Tomești, satul Popricani, satul Cotu lui Ivan și municipiul Iași) au primit pachete consistente cu alimente de bază, dulciuri și produse necesare pregătirii mesei de Paște. Vizitele la domiciliu au fost făcute cu drag de echipa Asociației noastre și voluntarii noștri inimoși, care au oferit nu doar pachete, ci și emoție și bucurie.
Ne-au fost alături parteneri cu suflet mare: domnul Iulian Zonenstain prin Asociația Enalogos, doamna Teofana Gherguț și doamna Maria Vacaru, care au sprijinit financiar demersul nostru. Suma totală strânsă din donațiile online și în cont a fost de 2.460,35 lei, sumă folosită pentru achiziționarea alimentelor. Campania a fost susținută și prin participarea noastră la Colecta Națională de Alimente, o inițiativă a Federației Băncilor pentru Alimente. De asemenea, elevii clasei a V-a de la Liceul Tehnologic Vlădeni, ghidați de prof. Elena Panaite, au învățat ce înseamnă generozitatea. Tema „Învață să dăruiești” i-a provocat să aducă pachete pentru alți copii, contribuind direct la campanie.
O persoană cu inimă mare – doamna Antonela Muntianu, a însoțit echipa Caritas pe teren și a sprijinit direct o familie monoparentală aflată în mare nevoie. Cu multă generozitate, a oferit alimente perisabile și neperisabile, dulciuri pentru copii și încălțăminte.
Familiile au primit cu bucurie pachetele, care le-au fost de mare folos în pregătirea bucatelor de Paște. Lacrimi de recunoștință, zâmbete sincere și îmbrățișări ne-au arătat că fiecare gest de sprijin contează enorm.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că, împreună, am dăruit lumină și speranță!
Maftei Petronela
Responsabil comunicare