Etapa de prevenire și reducere a riscului de dezastre în Pechea, jud. Galați
În anul 2024, inundațiile care au lovit localitatea Pechea, județul Galați, au afectat profund viața multor familii. Prin Programul Intervenții în Situații de Urgență și Calamități Naturale, echipa noastră a fost prezentă pe teren, alături de persoanele lovite de acest dezastru.
Sprijin concret în etapa de urgență
Sprijinul acordat în acele momente a însemnat intervenție rapidă, în parteneriat cu autoritățile locale, pentru identificarea și susținerea celor mai afectate familii, prin:
- oferirea de kituri de curățenie, materiale de urgență, saltele și pături pentru 100 de familii
- distribuirea a 200 de carduri în valoare de 2000 lei fiecare, pentru achiziționarea de materiale de construcții și produse esențiale
- 360 de cadouri oferite copiilor din Pechea, în preajma sărbătorilor
Toate aceste activități au fost realizate cu sprijinul și generozitatea multor binefăcători, din țară și străinătate, precum și cu ajutorul partenerilor Caritas din Germania, Slovacia și Bosnia și Herțegovina. Mulțumim tuturor!
Sprijinul nostru continuă și dincolo de etapa de intervenție imediată
Pe 10 iunie 2025, echipa noastră s-a reîntors la Pechea pentru a continua demersurile printr-o etapă de reducere a riscului de dezastre și de educație pentru prevenție.
Activități educaționale pentru elevi
În parteneriat cu Caritas România, cu sprijinul Primăriei Comunei Pechea și al Școlilor din Pechea, am organizat activități de informare și formare pentru toți elevii din clasele I–IV – peste 300 de copii. Activitățile au inclus o prezentare și oferirea unor broșuri atractive, concepute sub forma unor povești, care explică pe înțelesul copiilor ce înseamnă un dezastru natural, cum să prevină riscurile și ce pot face în caz de urgență pentru a-și proteja propria viață și pe a celor din jur.
Broșura elaborată de Confederația Caritas România este un instrument util, cu explicații clare și exerciții practice pe care copiii le vor aprofunda ulterior împreună cu învățătorii și în familie.
Prin această activitate, dorim să formăm o cultură a prevenției încă de la cele mai fragede vârste și să oferim fiecărui copil șansa de a învăța ce să facă atunci când natura ne pune la încercare. Activitățile vor continua în perioada următoare și pentru elevii din clasele mai mari.
Mulțumiri
Mulțumim Confederației Caritas România, autorităților locale și Școlilor din Pechea, în mod deosebit doamnelor directoare Păun Olga Mariana și Ștefu Viorica, pentru deschidere și colaborare!
Împreună demonstrăm că solidaritatea, educația și prevenția sunt cele mai puternice arme în fața oricărui dezastru. Continuăm să fim prezenți, să sprijinim și să construim împreună o comunitate mai sigură.
Maftei Petronela
Responsabil comunicare