Cele două Centre Don Bosco din Iași și Buruienești au organizat activitatea tradițională „O floare pentru o viață”, un demers dedicat recunoștinței, respectului și aprecierii față de mame și bunicuțe.

    La Iași, activitatea s-a desfășurat la Centrul Maternal „Sf. Elena. Copiii au pregătit momente artistice emoționante, interpretând cântece dedicate Zilei Mamei, au oferit flori mamelor, dar și „flori dulci” – acadele în formă de floare, copiilor din centru.

    Întâlnirea a fost marcată de emoție și sinceritate, oferindu-le copiilor ocazia de a-și exprima recunoștința pentru darul vieții și de a înțelege, prin gesturi simple, valoarea grijii și a afecțiunii. Mamele prezente s-au bucurat profund de atenția primită și de momentele artistice oferite, atmosfera fiind una caldă și plină de sensibilitate.

    În același spirit, la Centrul Don Bosco Buruienești, copiii au pregătit cu drag flori și mărțișoare, pe care le-au oferit bunicuțelor din comunitate. Vizitele realizate au adus zâmbete, emoție și un sentiment autentic de apropiere între generații, confirmând încă o dată cât de importante sunt aceste gesturi pentru sufletul celor vârstnici.

    Acțiunea „O floare pentru o viață” rămâne un exemplu de implicare și educație prin valori, contribuind la formarea copiilor în spiritul respectului, empatiei și solidarității.

    Mulțumim responsabililor Centrului Maternal „Sf. Elena” pentru deschidere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei activități, precum și tuturor voluntarilor implicați în organizare.

    Prin astfel de inițiative, construim punți între generații și aducem mai aproape sensul profund al grijii față de cei din jur.

Maftei Petronela

Responsabil comunicare