Prinos de recunoștință pentru activitatea Pr. Iosif Iacob
Miercuri, 30 august 2023, a avut loc liturghia de mulțumire pentru întreaga activitate a Pr. Iosif Iacob, ca director general în cadrul Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași.
După sfânta liturghie, într-un cadru familiar, am avut deosebita plăcere de a-i ura mult succes în noua misiune – funcția de inspector şcolar de religie pentru zona Iaşi, profesor şi formator la Liceul Catolic „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi – părintelui Iosif Iacob care, timp de aproape 4 ani, a fost director general al asociației noastre. Au fost ani de dăruire, devotament, implicare, sprijin permanent oferit angajaților și beneficiarilor.
În cadrul întâlnirii, Pr. Iosif şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru darul misiunii, vieţii și al credinţei: „Mulțumesc pentru toate experiențele trăite, pentru modul în care Dumnezeu a insuflat fiecăruia să încerce să-și înțeleagă rostul, rolul și misiunea. Am combinat două realități: preot și educator alături de însoțitor de drum pentru adulții care sunt în căutarea înțelegerii carității. Ceea ce s-a făcut, s-a făcut din toată inima, cu încredere și responsabilitate. Au fost multe nopți nedormite, clipe de neliniște și multe clipe de bucurie, dar ce a umplut sufletul meu a fost sprijinul oferit celor pentru care am lucrat zi de zi. Să-l purtăm pe Dumnezeu acolo unde mergem noi și caritatea se va răspândi de la sine. Domnul să vă ajute să duceți mai departe misiunea pe care v-a încredințat-o!„
La final, au luat cuvântul mai mulți angajați Caritas, adresând felicitări, mulțumiri, împărtășind momentele frumoase trăite împreună.
Cu acest prilej îi urăm bun venit părintelui Egidiu Condac care a reluat cu bucurie funcția de director general în cadrul asociației. Îi dorim mult succes și îi mulțumim pentru că timp de 22 de ani a fost alături de asociația noastră.
Împreună trăim caritatea și încrederea în misiunea pe care o îndeplinim. Suntem oameni lângă oameni care colaborăm și comunicăm pentru a face bine. Părinte Iosif, mulțumim pentru toată munca depusă, pentru implicare, pentru binele oferit celor defavorizați, pentru sufletul și interesul cu care ați venit în sprijinul tuturor. Mult succes în noua misiune!
Mulţumim lui Dumnezeu pentru momentele de har şi comuniune fraternă pe care le-am trăit împreună.