În perioada 01.08.2024-15.11.2024, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi implementează proiectul „A.C.T – Acțiuni Concrete pentru Tineri”.

Scopul principal al proiectului „A.C.T” este dezvoltarea unui sistem integrat prin care tinerii din județul Iași să-și dezvolte capacitatea de a deveni resurse active pentru ei înșiși și pentru comunitate. Procesul se bazează pe autocunoaștere, identificarea aspirațiilor și nevoilor de formare, crearea de contexte și activități non-formale care să dezvolte abilități esențiale precum munca în echipă, încrederea în sine, capacitatea de planificare și organizare, precum și implicarea concretă în acțiuni de voluntariat.

Obiectivele proiectului:

Identificarea aspirațiilor și nevoilor de educație non-formală a 50 de tineri din județul Iași.

Promovarea voluntariatului și organizarea unei tabere de voluntariat pentru 25 de tineri din județul Iași pe o perioadă de 3 zile.

Organizarea unui eveniment de conștientizare și sensibilizare a comunității cu privire la problematica tinerilor și importanța voluntariatului: „ACT FOR THEM ACT FOR YOU”.

Beneficiarii proiectului:

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 50 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, care locuiesc în municipiul Iași.

Rezultate așteptate:

  • Dezvoltarea capacităților psiho-aptitudinale și creșterea stimei de sine a tinerilor.
  • Creșterea gradului de implicare în activități non-formale.
  • Creșterea gradului de responsabilizare socială.
  • Crearea unui spațiu sigur pentru exprimarea opiniilor și trăirea de experiențe.
  • Organizarea și desfășurarea taberei de voluntariat și a evenimentului de sensibilizare comunitară.
  • Dezvoltarea abilităților de organizare, planificare, implicare și lucru în echipă.
  • Îmbunătățirea imaginii voluntariatului în rândul tinerilor.
  • Îmbunătățirea abilităților de integrare socială și profesională a tinerilor în Iași.

Proiectul „A.C.T” aduce o abordare inovatoare prin implementarea unui model de bună practică înlucrul cu tinerii, valorificând rezultatele lor prin implicarea în acțiuni concrete de voluntariat și organizarea de evenimente relevante pentru comunitate.

Mai multe informaţii privind acest proiect puteţi obţine la telefon: 0232-210085; 0729/550070,e-mail: mihaela.sandu@caritas-iasi.ro.

Persoană de contact: Mihaela Sandu, manager proiect.

 

Proiectul „A.C.T – Acțiuni Concrete pentru Tineri” este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în conformitate cu prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.