În perioada 01.08.2024-15.11.2024, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iaşi implementează proiectul „IMPACT în comunitate”, un program social și educativ destinat copiilor și familiilor aflate în situații sociale dificile din municipiul Iași.

 

Scopul proiectului este de a acorda consiliere, instruire și suport pentru 25 de copii și 15 familii din municipiul Iași, beneficiari ai Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, centrate pe dezvoltarea competențelor digitale, dezvoltare personală, îmbunătățirea calității vieții și a oportunităților de viitor.

 

Obiectivele proiectului:

Dezvoltarea competențelor de viață independentă a 25 copii din municipiul Iași prin participarea la activități socio-educaționale.

Dezvoltarea capacității de comunicare și îmbunătățirea abilităților de accesare a pieței muncii, a 15 familii beneficiare prin implicarea în activitățile efectuate în cadrul atelierelor specifice.

 

Beneficiarii proiectului:

25 de copii de vârstă școlară mică, care se confruntă cu lipsuri de natură psihologică, afectivă și materială, beneficiari ai Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco”.

15 familii defavorizate, inclusiv mame singure, familii cu mai mulți copii, familii afectate de migrație și persoane aflate în situații de dificultate, beneficiare ale Centrului de Resurse pentru Familii.

Activitățile din cadrul proiectului vizează dezvoltarea abilităților digitale, prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, metode și tehnici inovative de depășire a situațiilor de dificultate și creșterea implicării sociale a membrilor comunității.

Rezultate așteptate:

  • Dezvoltarea abilităților digitale esențiale pentru copii, pregătindu-i pentru succes într-o lume din ce în ce mai digitalizată.
  • Promovarea accesului la tehnologie și stimularea creativității și inovației.
  • Învățarea utilizării responsabile și etice a tehnologiei.
  • Îmbunătățirea relațiilor de comunicare în cadrul familiilor și dezvoltarea capacității acestora de a face față situațiilor de criză.
  • Dezvoltarea competențelor sociale și civice.
  • Informarea copiilor cu privire la rolul lor fundamental în apărarea victimelor bullyingului și în raportarea situațiilor de bullying/cyberbullying.
  • Dezvoltarea capacității de înțelegere a nevoilor copilului și de susținere necondiționată a acestuia.
  • Realizarea de activități socio-psiho-educaționale în vederea dezvoltării abilităților de viață independentă.

Prin acest proiect, ne propunem să le oferim copiilor și familiilor un mediu stimulativ, care să le permită să își atingă potențialul maxim și să participe activ la viața comunității. „IMPACT în comunitate” aduce o plus valoare considerabilă prin introducerea unor metode inovative de învățare și implicare socială, facilitând accesul la resurse esențiale pentru un viitor mai bun și integrând beneficiarii în fluxul educațional și social al comunității.

Mai multe informaţii privind acest proiect puteţi obţine la telefon: 0232-210085; 0729/550049,e-mail: marianaursan@yahoo.com.

Persoană de contact: Mariana Ursan, manager proiect.

 

Proiectul „IMPACT în comunitate” este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în conformitate cu prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.