Proiectul „Punți între suflete”

În perioada 16–28 iulie 2025, un grup format din 11 reprezentanți ai Asociației Issa Beri din Franța se află în România, cu prilejul unei noi inițiative de sprijin social, realizată în parteneriat cu Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași. Proiectul intitulat „Punți între suflete” se desfășoară în satul Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț.

Delegația franceză a vizitat deja Centrele de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco” din Iași și Buruienești și a avut o serie de întâlniri oficiale la sediul Caritas Iași, cu directorul general, directorii executivi și coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Organizațională. Dialogul a vizat identificarea direcțiilor comune de acțiune, precum și dezvoltarea unor noi inițiative în beneficiul comunităților vulnerabile. În paralel, programul a inclus și un tur cultural al orașului Iași, dar și o excursie în zona Lacului Roșu.

Activitățile sociale din cadrul proiectului „Punți între suflete” se desfășoară exclusiv la Buruienești, unde membrii Asociației Issa Beri se implică direct și activ în reabilitarea a trei locuințe ale unor familii aflate în dificultate, sprijinite prin Centrul „Don Bosco”. Lucrările sunt realizate chiar de către cei 11 reprezentanți ai Asociației Issa Beri, alături de adulții din familii, într-un spirit de colaborare și solidaritate.

Pe lângă componenta de renovare, la Buruienești au fost organizate și ateliere de creație hand-made pentru doamnele din comunitate, precum și numeroase activități socio-recreative dedicate copiilor. Aceste activități urmăresc dezvoltarea abilităților practice, sprijinirea autonomiei personale și încurajarea implicării active în viața comunității.

Echipa franceză este în continuare prezentă la Buruienești și lucrează cu dăruire, contribuind direct la îmbunătățirea condițiilor de trai și la întărirea spiritului comunitar. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru întreg sprijinul oferit!

Maftei Petronela

Responsabil comunicare