Zi de reculegere pentru personalul socio-medical din Dieceza de Iaşi
Pe 09 martie 2024, la Centrul de spiritualitate „Gaudium et Spes” din Traian (NT), a avut loc o zi de reculegere la care au participat 57 de persoane care activează în diferite asociații, fundații și alte structuri socio-caritative și medicale din Dieceza de Iași. Ghidul spiritual al grupului a fost părintele Daniel Budău, director adjunct al Centrului Medical Barticești și membru în Consiliul Director al Fundației Medicală „Speranta Bolnavilor”. De asemenea, au mai fost prezenți părintele Mihai Gălățanu, responsabil cu Oficiul pentru Pastorația Sanitară și părintele Claudiu Doboș, capelan pentru Spitalele din Bacău.
Programul zilei a fost compus din meditaţii, recitarea Rozariului, spovezi, Sfânta Liturghie, reflecţii personale și Calea sfintei cruci, parcurgerea celor 14 stațiuni, care ne-au dat ocazia să reflectăm mai îndeaproape la patimile și suferințele lui Isus.
În cadrul acestei reculegeri, părintele Daniel Budău a propus pentru prima meditaţie un text din Cartea Regilor, referitor la vindecarea lui Neeman de către profetul Elisei, care ne-a ajutat să conștientizăm mai mult rolul nostru pe care îl avem față de cei aflați în suferință. Istoria lui Naaman ne aminteşte că fiecare dintre noi are o misiune, pe care trebuie să o practice cu umilință și smerenie pentru a primi răsplata adevărată, care constă în bucuria, pacea și mulțumirea inimii noastre. La a doua meditație, părintele Daniel ne-a invitat să reflectăm la două modele de sfințenie demne de urmat și anume, Sfântul Ioan Bosco și Sfântul Dominic Savio, care au reușit să impresioneze prin calitățile lor umane şi spirituale. Asemenea acestor doi sfinți suntem și noi chemați să continuăm să slujim împreună pentru binele celor săraci, bolnavi și marginalizați, cu multă perseverență și maturitate.
Mulțumim tuturor celor care au participat la această zi de reculegere, care ne-a ajutat să ne pregătim mai bine pentru solemnitatea Învierii Domnului, reconştientizând şi reînsufleţind slujirea noastră cotidiană.
Dumnezeu să binecuvânteze tot efortul părintelui Felician Tiba care a fost o gazdă primitoare şi generoasă, contribuind la reuşita şi frumuseţea acestei zile.
Loredana Dămoc
Coordonator diecezan Programul „Servicii de Îngrijire la Domiciliu” Caritas Iaşi